Puiu Haşotti (PNL) consideră că traseismul politic ar trebui reglementat în Constituţie
alte articole
Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a declarat miercuri, înaintea şedinţei Comisiei parlamentare pentru modificarea Legii electorale, că pentru eliminarea traseismului politic din viitoarea lege ar trebui introdusă o reglementare în acest sens în Constituţie.
"Atât timp cât avem formula constituţională actuală ea poate intra în coliziune cu noţiunea de traseism", a motivat Haşotti.
El a subliniat că Opoziţia susţine categoric eliminarea traseismului politic - aşa cum prevede proiectul de lege depus în 2011 în Parlament de liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta.
"Şi ar fi bine ca PDL să renunţe la această demagogie în care acuză USL că încurajează traseismul politic atât timp cât se bazează pe traseiştii politici", a afirmat acesta, adăugând că la PDL "traseiştii au venit în masă", în timp ce la USL au venit doar doi, trei parlamentari.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a menţionat, la rândul său, că legea electorală care trebuie să rezulte după dezbaterile din comisie trebuie să fie mai bună pentru alergători decât pentru parlamentari.
Cu toate că PSD susţine reducerea numărului de parlamentari la 318, Ilie Sârbu spune că o diferenţă de 18 parlamentari până la cifra de 300 nu ar fi o problemă semnificativă, cel mai important fiind, în opinia sa, să se identifice o "cale de mijloc" în privinţa legii electorale.