Flagrant de luare de mită. Managerul unui spital din Vrancea trimis în judecată

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului manager al Spitalului Municipal Adjud, Pădurariu Florin, pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant, reiese dintr-un comunicat remis vineri de agenţia anticorupţie.
Sigla DNA (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Mădălina Crăciun
12.05.2017

Pădurariu Florin ar fi cerut de la reprezentanţii unui laborator de analize suma de 18.000 de euro şi ar fi primit-o, prin intermediul administratorului laboratorului în trei tranşe, pe motiv că laboratorul nu ar fi înapoiat Spitalului Municipal Adjud un aparat de analize. De asemenea, suma de bani ar fi venit şi ca motivaţie pentru a prelungi un contract de asociere în participaţiune încheiat între spital şi laborator.

“În perioada octombrie 2015 – 25 februarie 2016, inculpatul Pădurariu Florin, în calitate de manager al Spitalului Municipal Adjud, prin intermediul celuilalt inculpat, a pretins şi primit în trei tranşe de la reprezentanţii unei societăţi comerciale (laborator de analize medicale) suma de 18.000 de euro.

La data de 25 februarie 2016, inculpatul Pădurariu Florin a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie imediat după primirea, în condiţiile de mai sus, a ultimei tranşe, de 9.000 de euro.

Această sumă de bani a fost primită de către inculpatul Pădurariu Florin pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, „să rezolve”, cu reprezentanţii societăţii respective, lipsa din gestiunea spitalului a unui aparat de analize (care nu fusese înapoiat spitalului de către firma respectivă) şi, pe de altă parte, să prelungească un contract de asociere în participaţiune încheiat între Spitalul Municipal Adjud şi laboratorul de analize respective”, conform rechizitoriului procurorilor.

S-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate atât pentru Pădurariu Florin, cât şi pentru fostul administrator al laboratorului de analize, Viţelaru Viorel, acesta fiind acuzat de complicitate la luare de mită. Urmează ca procesul să aibă loc la Tribunalul Ilfov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor