"Financial Times" ironizează scandalul Ponta-Băsescu
alte articole
"Uitaţi de (Angela) Merkel împotriva lui (Francois) Hollande, nord împotriva sud sau (José Manuel) Barroso împotriva lui (Herman) Van Rompuy. Adevărata dramă a acestui summit UE este cearta dintre preşedintele României Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta", relevă cu ironie "Financial Times".
Joshua Chaffin, corespondentul publicaţiei la Bruxelles, precizează că decizia Curţii Constituţionale l-a mandatat pe Traian Băsescu să reprezinte România la summit.
"Şi ce a făcut Ponta? A sărit degrabă într-un avion cu destinaţia Bruxelles", a scris jurnalistul.
Totodată, blogul FT apreciază că cearta dintre preşedinte şi premier a produs o criză diplomatică şi de carieră pentru Mihnea Motoc, ambasadorul României la UE.
"S-a trezit la aeroport fără să ştie pe cine va întâmpina sau cui va înmâna singura legitimaţie de intrare la summit, potrivit oficialilor UE", mai scrie jurnalistul FT.