Fillon vorbeşte pe înţelesul Rusiei: Europa are nevoie de o nouă alianţă militară
alte articole
Fostul premier francez Francois Fillon a declarat că noua alianţă trebuie să urmărească să protejeze continentul european şi să lupte împotriva takfirismului - o ideologie extremistă ce îşi are rădăcinile în Arabia Saudită.
Candidatul la alegerile prezidenţiale franceze din aprilie-mai a făcut aceste remarci într-un interviu acordat ziarelor Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Le Monde înaintea unei întâlniri cu Angela Merkel în Berlin.
Acesta a declarat că Washington agravează pericolul pe care îl reprezintă jihadiştii şi a făcut apel ca Europa să se organizeze singură, făcând referire la discursul agresiv al preşedintelui Trump. Totuşi, Fillon nu a detaliat modul în care noua alianţă ar lucra cu NATO.
Adresându-se reporterilor după întâlnirea sa cu Merkel, Fillon a condamnat, de asemenea, amenzile aplicate de SUA băncilor europene.
El a declarat că amenzile americane aplicate împotriva băncilor germane şi franceze în timpul fostei Administraţii Barack Obama sunt exemple ale unilateralismului american cu care europenii trebuie să se confrunte.
“Cred că există o viziune împărtăşită de Franţa şi Germania că nu putem să îi lăsăm să impună reguli croite pentru SUA şi sistemul său bancar şi care sunt unelte negative pentru Europa”, a precizat Fillon.
“I-am declarat lui Merkel că ar trebui să punem aceste subiecte pe masa discuţiilor”, a adăugat el.
În plus, Fillon a făcut apel la restaurarea relaţiilor dintre Europa şi Rusia pentru a face faţă politicii “America pe primul loc”, anunţată de Trump.
“Trump a făcut comentarii agresive la adresa Europei. Consecinţa trebuie să fie consolidarea solidarităţii Europei şi accelerarea reformei”. Fillon a mai declarat că Trump şi Putin trebuie împiedicaţi să încheie acorduri “pe la spatele nostru”.
Alegerea lui Trump ca preşedinte al SUA a ridicat temeri în rândul multor aliaţi ai americanilor.
Purtătoarea de cuvânt a premierului britanic a declarat luni că, în timpul viitoarei sale întâlniri cu Trump, Theresa May va sublinia importanţa comerţului liber şi îşi va manifesta sprijinul pentru acordul nuclear semnat cu Iranul în 2015.
În timpul campaniei prezidenţiale, Trump a ameninţat că va suspenda acordul nuclear iranian – cunoscut sub numele de Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA) – sau va încerca să renegocieze termenii acestuia dacă va fi ales preşedinte.
În plus, May este aşteptată să discute despre importanţa continuă a alianţei militare vestice NATO în timpul discuţiilor sale cu Trump.
Ea se va întâlni vineri cu Trump la Washington, la o zi după ce va participa la evenimentul anual “Republican Retreat” în Philadelphia.