Fenechiu a avut, marţi, la sediul ministerului, o întrevedere cu ambasadorul Italiei la Bucureşti
alte articole
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a avut, marţi, la sediul ministerului, o întrevedere cu ambasadorul Italiei la Bucureşti, E.S. Diego Brasioli, prilej cu care a a invitat firmele italiene să participe la licitaţiile pe care CFR SA, dar şi celelalte unităţi ale MT urmează să le organizeze.
Din delegaţia italiană a făcut parte şi Costantino Tarducci, Şeful Biroului Economic şi Comercial al Ambasadei, informează Ministerul Transporturilor.
O altă temă de interes a avut în vedere proiectele pe care ministerul sau unităţile sale din subordine, sub autoritate sau coordonare doresc să le realizeze fie în concesiune, fie în parteneriat public-privat (PPP).
În încheiere, s-a propus realizarea unei întâlniri bilaterale între miniştrii celor doua state ocazie cu care ar fi împărtăşită din experienţa italiană cu privire la delegarea de atribuţii, în domeniul transporturilor, între nivelul central şi nivelul regional, în perspectiva viitoarei regionalizări din România.