Federaţia Internaţională de Fotbal - 105 ani de la înfiinţare

Presedintele Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), Joseph Blatter. (Junko Kimura / Getty Images)
Epoch Times România
21.05.2009

Se împlinesc 105 ani de la crearea Federaţiei Internaţionale de Fotbal - Asociaţie (FIFA).

Federaţia Internaţională de Fotbal a fost fondată la cartierul general al Uniunii Franceze a Sporturilor Atletice din strada Saint Honoré din Paris. Actul de fondare a fost semnat de reprezentanţii autorizaţi ai următoarelor asociaţii: Franţa (Union des Sociétés Françaises de Sports Athlétiques USFSA), Belgia (Union Belge des Sociétés de Sports UBSSA), Danemarca (Dansk Boldspil Union DBU), Elveţia (Association Suisse de Football ASF), Olanda (Nederlandsche Voetbal Bond NVB), Spania (Madrid Football Club), Suedia (Svenska Bollspells Förbundet SBF).

Primul statut FIFA urmărea, printre altele, recunoaşterea reciprocă şi exclusivă a reprezentanţilor asociaţiilor naţionale, cluburilor şi jucătorilor de fotbal, cărora li se interziceau să joace simultan pentru diferite asociaţii naţionale etc. Fiecare asociaţie naţională trebuia să plătească o taxă anuală de 50 de franci francezi. Chiar de la început, s-a stipulat prin articolul nouă că FIFA avea singură dreptul să organizeze competiţii internaţionale. S-a decis ca acest statut să intre în vigoare la 1 septembrie 1904.

Primul congres FIFA a avut loc două zile mai târziu de la fondare, la 23 mai 1904, când a fost ales primul preşedinte în persoana lui Robert Guérin, din partea Franţei. Preşedintele se confrunta la acea dată cu o imensă responsabilitate pentru că FIFA exista ca entitate doar pe hârtie. Cineva trebuia să-i dea formă, să creeze asociaţiile naţionale şi să se ocupe de noii membri.

Prima victorie a FIFA a fost înregistrată la 14 aprilie 1905, atunci când Comitetul Executiv al Asociaţiei de Fotbal Engleze a recunoscut asociaţiile naţionale afiliate la FIFA şi s-a alăturat lor. Acest succes s-a datorat în mare parte baronului Edouard de Laveleye, primul membru onorific al FIFA. Până la al doilea congres, care a avut loc la Paris între 10 şi 12 iunie 1905, asociaţiile naţionale din Germania, Austria, Italia, Ungaria, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda au urmat şi ele modelul Angliei, devenind membre în federaţie.

Următorii paşi în dezvoltarea complexă a organizaţiei au fost crearea unui buletin oficial FIFA şi cooptarea de noi membri, precum Africa de Sud în 1909(1910, Argentina şi Chile în 1912, Statele Unite în 1913 etc.

Jules Rimet, al treilea preşedinte, între 1921-1954, a reuşit organizarea de către FIFA a Cupei Mondiale şi cooptarea de alţi noi membri, astfel încât în 1954, federaţia cuprindea 85 de membri. Prima ţară desemnată de congresul FIFA din 1929 pentru a organiza Cupa Mondială a fost Uruguay. Astfel că, datorită eforturilor întreprinse de Jules Rimet, primul Campionat Mondial de Fotbal s-a deschis la Centenary Stadium din Montevideo la 18 iulie 1930. Printre noii membri care participau atunci la campionat se număra şi România.

În anii ce au urmat, federaţia şi-a consolidat poziţia internaţională şi a cooptat noi membri. Organizarea campionatului mondial a reprezentat marea provocare şi a adus federaţia în pragul unei noi ere în istoria fotbalului. La mijlocul lui 2000, FIFA număra 204 de membri asociaţii, iar actualul preşedinte al FIFA este Joseph S. Blatter (Elveţia), ales la 8 iunie 1998.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor