Faţa nevăzută a lui Şerban Nicolae: lichidatorul cu zero experienţă agreat de Fiscul lui Blejnar

Serban Nicolae(PSD) (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
19.04.2017

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, senatorul PSD Şerban Nicolae, câştigă sume consistente ca practician în insolvenţă şi, în paralel, se numără printre iniţiatorii unui proiect de lege care vizează chiar acest domeniu. Totuşi, el susţine că nu se află în incompatibilitate, scrie pressone.ro.

Şerban Nicolae şi-a început cariera în domeniul insolvenţei fără vreun concurs, doar pe baza experienţei sale în avocatură.

În 2010, el a înfiinţat o firmă de profil, care a fost acceptată imediat în lista practicienilor în insolvenţă agreaţi de ANAF, deşi nu îndeplinea un criteriu esenţial: existenţa unui portofoliu. La acel moment, ANAF era condusă de Sorin Blejnar.

Ulterior, Şerban Nicolae şi-a vândut participaţiile. Astăzi, printre asociaţii acestei firme se află soţia lui Blejnar, Andreea-Florentina Blejnar, şi şefa Direcţiei Juridice din ANAF de la momentul în care firma a fost agreată − Ioana Toma.

Pentru a citi în continuare articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor