Fascinaţia Graalului
Misteriosul Graal i-a fascinat pe regi, pe nobili şi pe învăţaţi de la începutul şi până la sfârşitul Evului Mediu. De fapt, Graalul continuă şi astăzi să-i intrige pe cei interesaţi de ezoterism, magie, ocultism şi altele de acest soi. S-a scris şi se va mai scrie multă vreme despre această enigmă, care pare că întârzie să se dezvăluie.
În legendele mistice ale Evului Mediu, se spunea despre Graal că ar fi vasul în care Iosif din Arimatheea ar fi strâns sângele lui Isus, crezându-se că acest vas ar fi fost făcut dintr-o singură piatră preţioasă şi că ar fi fost înzestrat cu puteri miraculoase. Alţii spuneau că Graalul este o cupă şlefuită de îngeri dintr-un smarald căzut de pe fruntea lui Lucifer, în timpul căderii acestuia din Cer.
Ce era, ce nu era, în literatura cavalerească a Evului Mediu povestirile aventurilor imaginare ale celor plecaţi în căutarea Sfântului Graal reprezintă un ciclu foarte întins. Legenda a fost reluată şi de celebrul compozitor german Richard Wagner în opera sa ”Parsifal”.
Romanele cavalereşti ale Graalului îl înfăţişează pe acesta sub forma unor obiecte diferite: o cupă sau un potir, o relicvă a sângelui lui Hristos, un ceaun sau un cazan al belşugului, o tipsie de argint, o piatră căzută din Ceruri, o sabie, o suliţă, o lance albă însângerată, un peşte, o porumbiţă purtând în cioc o ostie pentru sfânta împărtăşanie, o carte sau o evanghelie secretă, mană cerească, o lumină orbitoare, un cap tăiat, o masă şi încă multe altele.
În ”Le Conte de Graal” de Chretien de Troyes, Graalul este o tavă pe care se află o singură anafură pentru sfânta cuminecătură. Într-o povestire a lui Robert de Boron, poet burgund care a scris în 1191 – 1200 romanul cavaleresc ”Joseph d’Arimathie”, Graalul este înfăţişat ca fiind potirul întrebuinţat de Isus la Cina cea de Taină. În ”Queste del Saint Graal”, scrisă de în anul 1215 de un călugăr cistercian, este farfuria din care Isus ar fi mâncat mielul pascal şi în care s-ar găsi anafura pentru sfânta împărtăşanie. Cu câţiva ani înainte, în 1197 – 1210, Wolfram von Eschenbach a scris, în lucrarea ”Parzifal”, despre Graal că ar fi o piatră pură şi luminoasă, căzută din Cer. Culmea, în romanul cavaleresc anonim ”Perlesvaus”, el este descris ca fiind cinci lucruri diferite!
Cum am văzut, nu există o singură poveste a Graalului, nici măcar un singur Graal. El i se poate arăta în chip diferit fiecăruia care îl caută; poate fi un obiect pământesc, ce poate fi, sau nu, înzestrat cu sacralitate; poate fi şi, pur si simplu, obiectivul unei căutări spirituale. E posibil ca temerarii plecaţi în căutarea Graalului să fi ştiut foarte bine ce caută de fapt, dar, ca să nu fie împiedicaţi sau anatemizaţi de Biserică, atotputernică în Evul Mediu, i-au atribuit acestuia calităţi creştine; am avansat această ipoteză, întrucât povestirile despre Graal sunt anterioare creştinismului.
Celţii cunoşteau deja existenţa unui obiect divin numit ”Graal”, pe care-l reprezentau ca fiind vasul hrănitor, prin excelenţă, ce distribuie binefacerile sale tuturor fiinţelor umane. Dar, pentru a nu fi profanată, cunoaşterea sacră a druizilor, preoţii celţilor, nu era transmisă decât oral, din iniţiat în iniţiat, aşa că nu există prea multe urme scrise în ce o priveşte.
Informaţiile din Evul Mediu nu fac decât să adâncească misterul Graalului. Astfel, în anul 1185, Chretien de Troyes, al cărui nume domină literatura franceză din veacul al XII-lea, a primit de la protectorul Phillipe d’Alsace un manuscris în proză, pe care el trebuia să-l transpună în versuri în care vorbea despre Perceval şi despre Graal. Compunând această operă, poetul a introdus povestirea respectivă în ciclul, aflat la modă, referitor la enigmaticul rege Arthur şi la Masa Rotundă, în jurul căreia se reuneau cei mai viteji cavaleri, în număr de doisprezece.
Masa Rotundă ar fi fost făcută de regele Arthur după planurile vrăjitorului Merlin şi hărăzită să primească Graalul atunci când unul dintre cei doisprezece cavaleri ar fi izbutit să-l cucerească şi să-l aducă. Însă Chretien de Troyes a murit înainte de a putea termina romanul său. Apoi, manuscrisul din care s-a inspirat el nu a mai fost regăsit niciodată şi nici nu a fost autentificat în vreun chip. Aşadar, Chretien de Troyes ar fi, deocamdată, primul autor cunoscut care a revelat Europei Occidentale existenţa Graalului şi a regelui său, Parzifal.
Tot în legătură cu Graalul, se spune că, în Europa Răsăriteană, nu s-ar fi auzit despre el până în epoca modernă, când ţările din această zonă au luat legătura cu civilizaţia occidentală. Aşa o fi? Dar dacă ne e dat tocmai nouă, românilor, să lămurim taina Graalului?
O variantă a misterioasei denumiri, în limba engleză, este Grail. În Banatul nostru, creierului i se spune criel. O fi vreo legătură între Graal, Grail, criel şi creier? Căutând într-o limbă înrudită cu a noastră, albaneza, urmaşă a limbii trace, aflăm două cuvinte, care ne-ar putea lumina mai departe: krua ”izvor; sursă” si yll ”stea; astru”.
Rămânând pe tărâm tracic, găsim un rege, CORYLLUS, despre care istoricul got Jordanes scrie: ”Părăsind şi acesta (Comosicus) viaţa, s-a urcat pe tron, ca rege al geţilor, Coryllus, care a cârmuit patruzeci de ani popoarele sale în Dacia”. Nu ne mai rămâne decât să traducem numele COR-YLLUS, cu ajutorul cuvintelor traco-albaneze krua ”izvor; sursă” si yll ”stea; astru”, în ”Izvorul Iluminării”, ceea ce ne trimite la bănăţeanul criel ”creier”, mai ales că, în urma unor mulţi ani de cercetări, am ajuns la concluzia că, în limba tracă, Y se citea IU sau UI. Aşadar, numele regelui geto-dac se rostea CORIULLUS sau CORUILLUS, ceea ce explică hiatul i-e din criel şi creier.
Poetic, COR-U-ILL-US se mai putea tălmăci şi prin ”Cel care cântă la Stele” (cf. rom. a hori; alban. yll ”stea”), şi, de aici, româna a moştenit greier, cuvânt cu iniţiala G, ca şi Graalul. Ce mai poate fi ”Izvor al Iluminării” sau ”Sursa Înţelepciunii”, în afară de creier? Desigur, un maestru sau o carte de iniţiere. Cum am văzut mai la deal, unele legende medievale spuneau despre Graal că este ”o lumină orbitoare” ori ”o carte sau o evanghelie secretă”.
În mitofolclorul românesc, se pomeneşte adesea despre o Carte a Solomonarilor, pe care aceştia o studiază de mici în şcoala ce se numeşte Şolomanţa, situată în cetatea Babariului, din Munţii Garalei. Câte tâlcuri ascunde mitofolclorul nostru!
Cu premoniţie şi cu dragoste faţă de stirpea ei şi a noastră, prinţesa Martha Bibescu scria: ”Va veni o vreme când se va acorda atenţie acestui popor, prea puţin luat în seamă. Cântece şi armonii se vor auzi venind de la această ţară despre care nu prea se vorbeşte. După mii de ani de vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârşit, câte lucruri a ştiut neamul acesta despre conştiinţa universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse; nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puţini i-au cunoscut istoria. Şi totuşi, oamenii aceştia au avut poate mai mult decât oricare alţii geniul mitului...”
Într-adevăr, acest neam al nostru a ştiut şi mai ştie multe lucruri despre conştiinţa universală. Cu Munţii GARALEI, am mai legat o verigă de Coryllus, Graal, Greal, criel şi creier. Această Carte a Iniţiaţilor, ”Izvor al Iluminării”, nu numai că a existat, ci încă mai există, fiind în curs de traducere. Cartea mărturiseşte Ea Însăşi că este Însuşi Graalul! La timpul potrivit, Izvorul va răspândi din nou Lumina, Conştiinţa Universală. Dar până atunci, e de menţionat aici, de fapt – de repetat, că geto-dacii au cunoscut această Carte cu mult înainte şi cu mult mai bine decât neamurile europene occidentale, pe care au transmis-o iniţiaţilor din Ordinul Solomonarilor sau Cinul Şoimanilor ori Tagma Zgriminţeşilor.
Unul dintre cei mai măreţi regi ai Daciei, Decebal, era şi el iniţiat în tainele Graalului, mărturie fiind inscripţia de pe urna sa funerară, descoperită în ruinele Sarmizegetusei Regia. Inscripţia, care a stârnit numeroase controverse, este încrustată în aşa fel încât poate fi citită, aşadar şi tălmăcită, în mai multe chipuri. Una dintre lecturi este aceasta: DECEBAL U SPER S-CORILO. Iată şi traducerea: ”Decebal a fost iniţiat în Graal; Decebal a fost inspirat de Graal”. Cf. latin. spero ”a spera”; inspiro ”a inspira”.
Un rege care a domnit înaintea lui Decebal se numea chiar S-CORILO ”Din Graal; Al Graalului”, ceea ce înseamnă că, precum mulţi alţi preoţi şi nobili daci, şi el obişnuia să se împărtăşească din ”Izvorul Luminii”. Quod erat demonstrandum, cum spuneau rudele noastre de la Roma!
