Farmecul "Ochiul dragonului" - Lacul japonez în formă de ochi de dragon [video]
alte articole
Aspectul său poate părea destul de obişnuit. O mlaştină la sfârşitul verii şi un lac îngheţat iarna. Dar primăvara este momentul în care Kagami Numa îşi dezvăluie adevărata natură. Această oglindă de apă este ascunsă printre numeroasele lacuri care se găsesc pe Muntele Hachimantai, în Japonia. Lacul a fost poreclit Dragon Eye datorită aspectului său incredibil.
Când zăpada începe să se topească, are aspectul unui ochi imens de sticlă: gheaţa formează o insulă în centru, care ia forma pupilei unui dragon. Un dragon care pare a fi îndrăgostit în special de această zonă, atât de mult, încât revine în fiecare primăvară încă din timpurile îndepărtate.
Lacul este situat la 1.613 metri înălţime, pe un platou care traversează graniţa dintre Akita, Iwate şi Honshu. Kagami înseamnă oglindă, nume care i-a fost acordat datorită culorii apei şi capacităţii sale de a reflecta lumina şi formele arborilor de arţar care îl înconjoară.
Sugestia neobişnuită de “ochiul dragonului” se datorează temperaturilor şi adâncimii lacului: apa se încălzeşte mai întâi de-a lungul întregii circumferinţe, unde apa este mai mică, facilitând topirea şi creând insula de gheaţă în centru.
Când bate vântul, gheaţa se mişcă, dând astfel sugestia unui ochi în mişcare.
Un spectacol al naturii de admirat cel puţin o dată în viaţă.