„Extrem de problematic” – Iranul distruge un avion AWACS american la o bază aeriană din Arabia Saudită

Într-o realizare majoră, survenită la câteva săptămâni după ce Casa Albă a susţinut că capacitatea de rachete balistice a Iranului a fost „funcţional distrusă”, Iranul a distrus unul dintre cele doar 16 avioane americane E-3 Sentry Airborne Warning and Control System (AWACS) existente în lume, transformând în fum tehnologie în valoare de 500 de milioane de dolari şi afectând capacitatea armatei SUA de a menţine conştientizarea situaţională.

Acelaşi atac a „avariat” şi mai multe aeronave-cisternă pentru realimentare în aer şi a crescut bilanţul la peste 300 de militari răniţi în războiul de o lună SUA-Israel împotriva Iranului. Treisprezece au fost ucişi, potrivit ZeroHedge.

În ultimele zile, imagini satelitare străine au arătat ceea ce părea a fi distrugeri majore la baza aeriană Prince Sultan, o bază militară americană situată în Al Kharj, Arabia Saudită.

Imaginile arată avarii pe platforma principală a bazei, unde sunt staţionate aeronave de mare valoare.

În timp ce imaginile satelitare comerciale de înaltă rezoluţie din regiune, provenite de la companii geospaţiale americane, vor întârzia zile sau chiar săptămâni, noi fotografii de la nivelul solului arată aparent urmările atacurilor iraniene cu drone şi rachete.

Au apărut imagini care arată că raportul iniţial al Wall Street Journal, potrivit căruia aeronava de o jumătate de miliard de dolari a fost doar „avariată”, a fost o subestimare enormă. De fapt, o mare parte din fuzelaj a fost distrusă complet, împreună cu caracteristica cupolă radar rotativă, cu diametrul de 30 de picioare şi grosimea de 6 picioare, montată deasupra aeronavelor AWACS.

Potrivit pasionaţilor de aviaţie militară, identificatorul „OK 81-0005” — vizibil pe coada secţionată — confirmă că această aeronavă era un E-3G numit „Captain Planet”, desfăşurat în teatrul din Orientul Mijlociu de la baza aeriană Tinker din Oklahoma. Nu este clar dacă vreunul dintre militarii răniţi recent era asociat cu aeronava, care a fost distrusă într-un atac cu rachete şi drone asupra PSAB.

„Pierderea acestui E-3 este extrem de problematică, având în vedere cât de cruciali sunt aceşti coordonatori de luptă pentru totul, de la deconflictarea spaţiului aerian, coordonarea aeronavelor, identificarea ţintelor şi furnizarea altor efecte letale de care întreaga forţă are nevoie pe câmpul de luptă”, a declarat Heather Penney, fost pilot de F-16 şi director de studii şi cercetare la Mitchell Institute for Aerospace Studies al AFA, pentru Air & Space Forces Magazine.

E-3-ul distrus era unul dintre cele şase staţionate la baza saudită şi unul dintre cele doar 16 aflate în serviciu în întregul inventar al Pentagonului — iar nici acestea nu sunt disponibile în totalitate în orice moment:

E-3 este o platformă îmbătrânită, iar capacităţile sale rămân în urma unor adversari majori. Flota Forţelor Aeriene a SUA s-a redus la 16 aparate, pe măsură ce aeronavele mai puţin capabile au fost retrase. În anul fiscal 2024, rata de disponibilitate operaţională a E-3 a fost de aproximativ 56%, ceea ce înseamnă că puţin peste jumătate puteau zbura şi îndeplini misiuni în orice moment. — Air & Space Forces

În ciuda statutului său secundar, succesele anterioare ale Iranului au crescut importanţa E-3 Sentry. Iranul ar fi avariat un radar AN/FPS-132 în valoare de 1,1 miliarde de dolari la baza aeriană Al Udeid din Qatar — unul dintre doar şase existente în lume — şi a distrus un radar THAAD AN/TPY-2, de aproape 500 de milioane de dolari, la baza Muwaffaq Salţi din Iordania. Există motive să se creadă că şi alte radare au avut aceeaşi soartă, împiedicând detectarea şi reacţia SUA la atacurile primite. Înlocuirea acestor radare durează ani de zile.

Într-un exemplu clasic de război asimetric financiar, Iranul ar fi putut folosi drone care costă între 10.000 şi 30.000 de dolari pentru a provoca o parte sau toate aceste pagube.

Avioanele AWACS au fost implicate în toate marile angajamente militare ale SUA de la introducerea lor în anii 1970. Vorbind de istorie... într-un moment în care persoane precum recent demisionatul director al Centrului Antiterorism, Joe Kent, cer ca preşedintele Trump să se opună Israelului şi să adopte o nouă direcţie „America First” în acest război şi în viitor, merită menţionat că AWACS au jucat un rol central într-unul dintre puţinele momente în care un preşedinte american a respins încercările Israelului de a influenţa politica externă a SUA.

În 1981, Israelul şi puternicul American Israel Public Affairs Committee (AIPAC) au lansat o campanie intensă pentru a bloca un acord de armament cu Arabia Saudită, deoarece acesta includea AWACS. Israelul şi susţinătorii săi din SUA au susţinut că această mişcare ar diminua superioritatea militară a Israelului în regiune. Preşedintele Reagan a rămas ferm în faţa reacţiei Israel/AIPAC, organizând o conferinţă de presă în care a declarat:

„Deşi trebuie să ţinem mereu cont de interesele vitale ale aliaţilor noştri, interesele de securitate ale Americii trebuie să rămână responsabilitatea noastră internă. Nu este treaba altor naţiuni să facă politica externă a Americii.”

Lobby-ul intens al lui Reagan în rândul legislatorilor a dus la aprobarea acordului. Totuşi, într-un epilog frustrant, trebuie menţionat că Reagan s-a simţit obligat să promită Israelului încă un escadron de F-15 şi credite de 600 de milioane de dolari pentru a calma situaţia. Chiar şi atunci când Israelul a fost refuzat, fluxul constant de resurse din America către Israel nu doar că nu s-a oprit, ci s-a intensificat.

Concluzia este că atacul iranian asupra PSAB, care ar fi putut elimina un E-3 din flota deja foarte mică a SUA, a expus slăbiciuni în apărarea americană împotriva dronelor şi rachetelor, precum şi în capacitatea generală de conştientizare a câmpului de luptă.