SUA monitorizează creşterea numărului de nave sub pavilion panamez reţinute de China

Comisia Maritimă Federală a SUA a acuzat pe 26 martie China că reţine nave sub pavilion panamez ca răspuns la rezilierea de către Panama a concesiunilor companiei CK Hutchison, cu sediul în Hong Kong, pentru două porturi cheie.
Potrivit unei decizii de la sfârşitul lunii ianuarie luate de Curtea Supremă din Panama, concesiunile deţinute de Panama Ports Company, o unitate a CK Hutchison, pentru terminalele Balboa şi Cristobal din Canalul Panama erau neconstituţionale.
Decizia a urmat unui audit realizat de Curtea de Conturi din Panama, care a semnalat nereguli în prelungirea cu 25 de ani a concesiunii acordate în 2021.
După această hotărâre, Panama a desemnat filialele americane Maersk APM Terminals şi Terminal Investment Limited a companiei Mediterranean Shipping Company (MSC) drept operatori interimari ai porturilor, în baza unor contracte de 18 luni.
Laura DiBella, comisar în cadrul Comisiei Maritime Federale — o agenţie federală independentă care reglementează sistemul de transport maritim internaţional al SUA — a declarat pe 26 martie că Beijingul a reţinut din ce în ce mai multe nave sub pavilion panamez „sub pretextul controlului statului portuar”, iar nivelul acestor reţineri „depăşeşte cu mult normele istorice”.
„Aceste inspecţii intensificate au fost efectuate în baza unor directive informale şi par a avea scopul de a pedepsi Panama după transferul activelor portuare ale Hutchison”, a spus DiBella într-un comunicat.
„Având în vedere că navele sub pavilion panamez transportă o parte semnificativă din comerţul containerizat al SUA, aceste acţiuni ar putea avea consecinţe comerciale şi strategice importante pentru transportul maritim american.”
DiBella a afirmat că reţinerea sau obstrucţionarea navelor înregistrate conform legislaţiei SUA, precum şi a celor din alte state implicate în comerţ cu Statele Unite, sunt „incompatibile cu mandatul Comisiei” de a proteja lanţul global de aprovizionare al Americii.
„[Comisia Maritimă Federală] are responsabilitatea de a asigura un sistem de transport eficient, competitiv şi economic în beneficiul Statelor Unite”, a spus ea.
Comisarul a adăugat că Ministerul Transporturilor din China a convocat Maersk şi MSC la Beijing pentru discuţii la nivel înalt, însă nu au fost oferite detalii despre aceste întâlniri.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, le-a declarat reporterilor pe 27 martie că guvernul SUA a făcut „acuzaţii nefondate” şi a acuzat Washingtonul că încearcă să îşi afirme controlul asupra Canalului Panama.
CK Hutchison a denunţat decizia ca fiind neconstituţională şi a iniţiat proceduri de arbitraj internaţional împotriva guvernului panamez, solicitând despăgubiri de peste 2 miliarde de dolari, potrivit Comisiei Maritime Federale.
„CKH consideră că decizia, decretul executiv, presupusa reziliere a concesiunii PPC şi preluarea terminalelor sunt ilegale”, a declarat CK Hutchison într-un comunicat transmis Bursei din Hong Kong pe 23 martie.
Canalul Panama gestionează aproximativ 5% din comerţul maritim mondial, iar preşedintele american Donald Trump a tras un semnal de alarmă cu privire la influenţa Chinei asupra acestei căi navigabile esenţiale care leagă oceanele Pacific şi Atlantic.
CK Hutchison, care are legături cu Partidul Comunist Chinez, intenţionează să vândă porturi pe care le deţine la nivel global, inclusiv activele din Panama, pentru 23 de miliarde de dolari, către un consorţiu condus de BlackRock şi MSC.