Explozie în Medgidia, 12 răniţi, printre care un copil
alte articole
Douăsprezece persoane, printre care şi un copil de 8 ani, au fost rănite marţi seara, la Medigidia, după explozia unei butelii într-un apartament. Explozia devastatoare a fost urmată de un incendiu puternic.
Patru dintre victimele exploziei din blocul de la Medgidia, una cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, alta cu 60% arsuri şi alţi doi răniţi cu arsuri de gradul II şi III, unul fiind un copil de 8 ani, au fost deja transportate la Bucureşti. Copilul a fost internat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", iar cei trei adulţi la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.
Celelalte persoane rănite, majoritatea intoxicate cu fum, au fost transportate la spitalul din Medgidia şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Primarul din Medgidia, Marian Iordache, a declarat corespondentului Mediafax că explozia a avut loc într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe cu patru etaje şi a fost urmată de un incendiu. Edilul a mai menţionat că, în urma deflagraţiei, aproape toate locuinţele din bloc au fost avariate şi toţi locatarii blocului respectiv au fost evacuaţi.
Din primele cercetări, ar fi rezultat că explozia s-a produs în urma acumulării de gaze de la o butelie. Apartamentul în care a avut loc deflagraţia nu era racordat la gaze deşi cele mai multe locuinţe din bloc sunt alimentate cu gaz.
Suflul exploziei a fost atât de puternic încât a smuls uşile apartamentelor vecine şi a spart geamurile locuinţelor. La faţa locului au fost trimise şase ambulanţe, trei echipaje de pompieri cu autospeciale, poliţişti, primarul Marian Iordache deplasându-se şi el la faţa locului.
Edilul a relatat că în jur de 20 de apartamente au fost avariate după ce apa folosită de pompieri pentru stingerea incendiului s-a revărsat de la etajul al doilea până la parter.
Familiile din apartamentele avariate de explozie sau de apă vor primi cazare în hotelul primăriei Medgidia, până ce se va verifica dacă structura blocului a fost afectată sau nu.