Europa înalţă ziduri în faţa imigranţilor ilegali
alte articole
Refugiaţii şi imigranţii ilegali din Grecia sunt supuşi unui tratament inuman, a anunţat joi Amnesty International (AI). Înainte de aceasta, apărători ai drepturilor omului sunau alarma cu privire la exploatarea muncitorilor imigranţi din Italia. Aceste ţări au devenit un fel de bastioane nevoite să respingă afluxul celor care râvnesc să ajungă în Uniunea Europeană (UE), unde a devenit tot mai greu de pătruns pe cale terestră după înălţarea unui zid la graniţa turco-greacă. În opinia experţilor, în pofida eforturilor întreprinse, problema imigranţilor din Europa se va acutiza cu fiecare an, prognozează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.
Grecia este principala ţară prin care se imigrează din Asia şi Africa spre UE. În opinia AI, Grecia traversează o adevărată 'criză umanitară' din cauza tratamentului rău faţă de refugiaţi. Drept dovadă este prezentat cazul taberei de refugiaţi din Corinth, unde copiii stau împreună cu adulţii, iar dacă nu mai sunt încăperi oamenii sunt aruncaţi în stradă sau trimişi înapoi, în Turcia, pe râul Evros(Mariţa, chiar dacă refugiaţii au fugit din zone ale unor conflicte armate, de exemplu din Siria.
Potrivit directorului AI pentru Europa şi Asia Centrală, John Dalhuisen, 'actuala situaţie din Grecia face UE absolut nedemnă de Premiul Nobel pentru Pace şi este atât de inferioară standardelor umanitare internaţionale, încât se transformă într-o ridiculizare a acestora'.
Numai în 2011, la graniţa dintre Turcia şi Grecia au fost arestaţi 100.000 de imigranţi ilegali. Pentru a lupta cu acest aflux, Atena a decis să înalţe un zid. Construcţia acestuia s-a încheiat recent: îngrădirea cu o lungime de aproape 11 km şi o înălţime de 4 m, dotată cu sârmă ghimpată, camere video şi senzori, a costat Grecia 3,16 milioane de euro. Zidul protejează zona de graniţă care este cea mai accesibilă pentru imigranţii ilegali, proiectul fiind deja declarat destul de reuşit.
Însă, dacă imigranţii îşi pierd speranţa de a intra în UE pe la frontiera turco-greacă, ei încearcă acum mult mai activ să traverseze Marea Egee. Desigur, acest traseu este mult mai periculos. Sâmbăta trecută 22 de persoane au decedat în urma naufragierii unei bărci lângă insula Lesbos. În aceeaşi zi, 440 de imigranţi din Africa au acostat cu succes la Lampedusa. După cum declară una dintre organizaţiile de binefacere, situaţia în această insulă minusculă, cu o populaţie de câteva mii de persoane, este una haotică, acolo aflându-se în prezent 722 de imigranţi ilegali. Nu foarte mult, ţinând cont că în timpul 'primăverii arabe' aici erau mai mulţi imigranţi decât locuitori băştinaşi, comentează Nezavisimaia Gazeta.
Amnesty International a publicat marţi un raport intitulat 'Exploatarea pieţei: muncitorii imigranţi din sectorul agrar al Italiei'. Potrivit specialiştilor, în Italia sunt exploataţi nu doar originari din Asia şi Africa, ci şi bulgari, români şi albanezi. Ei primesc salarii foarte mici, se confruntă cu întârzieri salariale, fac ore suplimentare. Pentru lupta împotriva imigraţiei ilegale, Italia a stabilit cote pentru angajarea de muncitori imigranţi. Drept rezultat, angajatorii exploatează oameni fără nicun fel de documente, iar aceştia nu-şi pot apăra drepturile în justiţie.
AI face periodic asemenea rapotări. La sfârşitul lui noiembrie organizaţia a solicitat Franţei să pună imediat capăt deportării de ţigani. Pe acest fond, în ţările din UE se desfăşoară o amplă polemică, ce fixează în mare parte vectorii politici ai acestor ţări. În Grecia şi-a consolidat poziţiile partidul 'Hrisi Avgi' )Zori Aurii(, iar în Marea Britanie, liderul Partidului Laburist, Ed Miliband, a recunoscut erorile ultimului guvern laburist, care, potrivit afirmaţiilor sale, a făcut prea puţin pentru contracararea segregării. Miliband a fost contrazis de un alt fost lider laburist, Tony Blair, care a cerut să nu se pună toate problemele ţării pe umerii imigranţilor.
În opinia directorului-adjunct al Institutului Europei de la Moscova, profesorul Valentin Fedorov, nu poţi neglija efectele pozitive ale imigraţiei. 'Muncitorii străini din Europa contribuie foarte mult la dezvoltarea economică a ţărilor din UE', a explicat Fedorov. 'Într-un discurs susţinut în Germania, premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că originarii din Turcia ajută de 40 de ani la dezvoltarea economică a Germaniei. Fostul cancelar federal german Helmut Schmidt era de părere că atragerea de muncitori străini este o greşeală, însă fără participarea imigranţilor Produsul Intern Brut )PIB( al ţărilor din Europa ar fi fost mult mai mic decât în prezent', subliniază analistul rus.
Pe de altă parte, nu pot fi neglijate nici aspectele negative ale imigraţiei. Europa are o mare forţă de atracţie pentru imigranţii ilegali, care muncesc în condiţii de sclavie, comit infracţiuni şi îşi crează un ghetou cu propria subcultură. În final, ambele părţi au de suferit. Valentin Fedorov este de părere că pe viitor este de aşteptat o amplificare a conflictelor etnice. 'Se creează o societate paralelă, cu o altă religie şi cultură. Acest lucru se întâmplă în Grecia, în Franţa, în Germania... Cu cât trece timpul, cu atât mai acută va fi situaţia cu muncitorii străini', conchide expertul, citat de Nezavisimaia Gazeta.