Etichetarea anvelopelor a intrat în vigoare. Ce implică pentru şoferi noile prevederi

Potrivit reglementării EC/1222/2009 toate anvelopele pentru maşini proprietate personală, vehicule comerciale uşoare, camioane, autocare şi autobuze fabricate după 1 iulie 2012 şi comercializate în Uniunea Europeană (UE) din noiembrie 2012 trebuie să poarte obligatoriu, de la 1 noiembrie, un sticker sau să fie însoţit de o etichetă vizibilă în punctul de vânzare, scrie publicaţia “Capital”.
(JOEL SAGET / AFP / Getty Images)
Ana Petrescu
01.11.2012

Potrivit reglementării EC/1222/2009 toate anvelopele pentru maşini proprietate personală, vehicule comerciale uşoare, camioane, autocare şi autobuze fabricate după 1 iulie 2012 şi comercializate în Uniunea Europeană (UE) din noiembrie 2012 trebuie să poarte obligatoriu, de la 1 noiembrie, un sticker sau să fie însoţit de o etichetă vizibilă în punctul de vânzare, scrie publicaţia “Capital”.

Şoferii vor fi controlaţi de către comisarii de la Protecţia Consumatorului dacă au făcut etichetarea anvelopelor care este obligatorie din prima zi a lunii noiembrie. Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi pot ajunge până la 30.000 de lei, potrivit şefului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

Trei obiective principale are noua legislaţie europeană urmăreşte trei obiective importante, respectiv îmbunătăţirea eficienţei energetice, a siguranţei rutiere şi reducerea nivelului de zgomot produs în trafic.

În noile etichete, care seamănă cu cele de pe aparatele electrocasnice sunt evaluate trei performanţe precum consumul de carburant, siguranţa în trafic, zgomotul exterior produs la o viteză constantă.

Economia de carburant pentru anvelopele, care vor fi încadrate în categorii de la A-cele mai performante până la G-mai puţin performante, este de 0,5 litri/100 km, iar pe întreaga durată de viaţă a anvelopelor, estimată la 45.000 de km, economia ajunge la 300 litri, susţin specialiştii Michelin.

În cazul anvelopelor reşapate, maşinilor de epocă sau automobilelor de curse regulamentul nu se aplică.

Informaţiilor care vor apărea pe etichetele fac referire la clasele de eficienţă a consumului de combustibil, clasele de aderenţă pe teren umed, clasele de zgomot exterior de rulare este de natură a influenţa deciziile utilizatorilor finali în sensul achiziţionării unor pneuri mai sigure, mai silenţioase şi mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil.

Diferenţa dintre două calificative, cum ar fi "A" şi "B", poate ajunge până la 3 l/100 km, în ceea ce priveşte consumul de carburant unui autoturism complet echipat.

Eficienţa energetică se va măsura, potrivit noilor reglementări europene, pe rampe de control, iar calificativele acordate vor corespunde valorilor măsurate, exprimate în kg/t. Prin urmare, calificativele pot fi de la A (până la 4 kg/t) la F (peste 8 kg/t). Spre exemplu, dublul coeficientului iniţial. Singurul care nu va fi folosit va fi calificativul G.

Măsurarea frânării pe suprafeţe umede

Distanţa de frânare scade cu 15%, între calificativele "C" şi "B", adică 4,5 metri, în cazul unui camion care decelerează de la 60 km/ora la 20 km/ora în 30 metri.

În ceea ce priveşte măsurarea frânării pe suprafeţe umede, datele sunt colectate pe trasee de testare acoperite în prealabil cu un strat de apă cu o adâncime de 0,5-2 mm. Temperatura mediului şi cea a solului pot varia între 5 şi 35°C.

Şi caracteristicile traseului de testare pot varia, în limitele impuse de lege, în funcţie de materialul cu care este acoperit traseul, coeficientul de frecare pe asfalt, etc.

Testarea poate fi făcută pentru autocamioane echipate complet cu anvelope de tipul celor care urmează să fie testate cât şi pentru vehicule concepute special pentru realizarea de teste, cum ar remorcile. Calificativele pot fi de la "A" la "F". Nu va exista calificativul "G".

Măsurarea zgomotului de rulare

Diferenţa dintre o anvelopă cu două linii şi o anvelopă cu o singură linie este de 3 decibeli sau jumătate din zgomotul la exterior. Reglementarea europeană EC/661/2009 vizează numărul de decibeli atins la deplasarea vehiculului, comparativ cu valoarea limită care va intra în vigoare în perioada 2012-2016.

Cea mai slabă performanţă este reprezentată prin trei linii de culoare neagră. Zgomotul emis de anvelope depăşeşte viitorul standard, dar se află sub nivelul maxim autorizat în momentul de faţă.

Două linii negre sunt folosite pentru reprezentarea zgomotului emis de anvelopă care se încadrează în limitele ce vor intra în vigoare, o linie neagră înseamnă că nivelul de zgomot emis de o anvelopă este cu 3 decibeli sub nivelul legal ce va fi implementat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor