Eritreea, ţara - închisoare

Eritreea se pregăteşte să sărbătorească vineri 24 mai, a douăzecea aniversare a independenţei câştigată în 1993, după un conflict cu Etiopia care a durat 30 de ani.

De atunci, după cum se menţionează în raportul publicat miercuri de Amnesty Internaţional, guvernul preşedintelui Isaias Afewerki a recurs sistematic la închisoare pentru a reduce la tăcere orice voce de disidenţă.

Astfel, la festivităţi nu vor lua parte miile de prizonieri politici şi de conştiinţă care zac fără acuze sau proces în închisorile din ţară, jurnalişti, parlamentari, persoane de credinţe religioase nerecunoscute, dezertori de la serviciul militar obligatoriu îngropaţi de vii în închisori secrete, izolaţi de lumea de afară şi, mai presus de toate, de familiile lor.

Mulţi au murit sub torturi, de foame, malarie sau ca urmare a condiţiilor extreme din celulele subterane îngheţate sau din containerele de metal fierbinţi situate în mijlocul deşertului.

Crima lor? Au exprimat o opinie, au practicat o religie sau au încercat să scape de represiune. Atunci când nu reuşesc să aresteze persoanele implicate, autorităţile pun în închisoare rudele acestora.

Un prizonier de conştiinţă care a petrecut cel mai mult timp în închisoare, pe numele său Meranet Mohamed, este un judecător de Keren arestat pe 17 iulie 1991, şi suspectat că ar avea relaţii cu guvernul din Etiopia. De aproape 22 de ani el nu şi-a văzut familia, nu a întâlnit un avocat şi nu are nici cea mai mică perspectivă de o revizuire a cazului său.

Apoi, există grupul numit G15, format din mai mulţi politicieni arestaţi în septembrie 2001, deoarece au trimis o scrisoare deschisă singurului partid la putere, Frontul Popular pentru Democraţie şi Justiţie, cerând dialog şi reforme.

Cel mai recent val de arestări a afectat cel puţin 187 de persoane (inclusiv un ministru şi doi guvernatori), trimişi în centre secrete de detenţie în urma evenimentelor din 21 ianuarie a acestui an, atunci când 200 de soldaţi au ocupat Ministerul de Informaţii şi au transmis un apel pentru eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi punerea în aplicare a Constituţiei din 1997.

Foarte mulţi sunt, de asemenea, jurnaliştii deţinuţi. Cel mai bătrân este Gebrehiwot Keleta, de la ziarul Tsegenay, în închisoare din iunie 2000 deoarece s-a întâlnit cu un oficial de la Ambasada SUA.

Din 19 septembrie 2001, odată cu închiderea ziarelor independente şi arestarea a 10 jurnalişti, în Eritreea libertatea presei pur si simplu nu mai există. În mod ironic, sunt, de asemenea, arestaţi jurnalişti care lucrează pentru regim, aşa cum s-a întâmplat în februarie 2009 întregului personal al Radio Bana, un post de radio sponsorizat de către Ministerul Educaţiei. Unii dintre ei sunt încă în închisoare.

În 2002 guvernul a interzis dreptul la libertatea de religie pentru unele minorităţi religioase, şi a înfiinţat un registru oficial de credinţe recunoscute, un total de patru: islamul, biserica catolică, biserica ortodoxă şi biserica luterană. Credincioşii de alte rituri creştine care se află în închisori la acest moment, sunt între 2000 şi 3000 de persoane.

În ciuda riscului foarte puternic de a fi arestaţi şi închişi pentru un an sau doi (ca apoi să fie reînscrişi), nivelul de dezertare din cadrul serviciului militar este mare. Serviciul militar este obligatorie pentru toţi cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani. Durata de 18 luni, este deseori extinsă la infinit. Cea mai mare parte din populaţia adultă din Eritreea este de fapt înrolată, în unele cazuri, de peste 10 ani. Rapoarte neconfirmate vorbesc despre copii cu vârsta sub 17 ani care sunt obligaţi să efectueze serviciul militar.

Cine încearcă să scape de toate acestea şi a fost oprit înainte de trecerea frontierei, este condamnat la unu sau la doi ani de închisoare. Pentru cei care au reuşit să scape, pedeapsa este arestarea membrilor familiei lor.