Emmanuel Macron susţine sancţionarea statelor UE care refuză să primească imigranţi
alte articole
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că statele UE care au beneficiat de pe urma blocului şi care s-au gândit doar la interesele personale când s-a pus problema acceptării imigranţilor cu statut de azil dovedit ar trebui să suporte unele penalităţi financiare.
“Nu puteţi avea ţări care beneficiază masiv de pe urma solidarităţii Uniunii Europene şi care îşi exprimă egoismul naţional în problemele legate de imigranţi”, a declarat Macron la o conferinţă de presă susţinută la Paris împreună cu premierul spaniol Pedro Sanchez, potrivit Deutsche Welle.
“Sunt în favoarea impunerii de sancţiuni în cazul în care nu există nicio cooperare”, a adăugat liderul francez.
Centre de recepţie
Atât Macron cât şi Sanchez susţin crearea unor centre de recepţie speciale în apropierea locurilor în care imigranţii sosesc pentru prima dată în Europa, şi unde aceştia vor fi ţinuţi pe perioada procesării cererilor lor de azil. Centrele vor fi create în conformitate cu directivele agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), a precizat Macron.
Preşedintele francez a afirmat că imigranţii care nu primesc azil ar trebui trimişi direct în ţările lor de origine şi să nu călătorească prin alte ţări.
Comentariile au fost făcute cu o zi înainte ca 16 lideri UE să se întâlnească duminică la Bruxelles la un summit în timpul căruia va fi discutată disputa privind imigraţia, care divide Europa şi ameninţă stabilitatea uneia dintre economiile cheie ale blocului, şi anume Germania.
Polonia, Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă au declarat că vor boicota întâlnirea. Cele patru state resping acceptarea de refugiaţi pe baza unei scheme obligatorii de restabilire a acestora.
Salvini critică aroganţa lui Macron
Ministrul de Interne şi vicepremier al Italiei, Matteo Salvini din partidul anti-imigraţie Liga, a dat un răspuns dur la comentariile făcute de Macron, afirmând că preşedintele francez este dispus să subestimeze problemele imigraţiei cu care se confruntă Italia.
“Dacă nu este o problemă pentru arogantul preşedinte Macron, îi cer să pună capăt insultelor şi să manifeste generozitate prin fapte, deschizând numeroasele porturi franceze”, a afirmat Salvini.
“Dacă aroganţa franceză consideră că poate transforma Italia în tabăra de refugiaţi a Europei, dându-i poate câţiva euro ca bacşiş, atunci au înţeles lucrurile complet greşit”, a adăugat ministrul italian.
După ce a refuzat să primească în porturile lor nava Aquarius, care avea la bord peste 600 de imigranţi, Italia şi Malta au ajuns în această lună în centrul unei dezbateri aprinse privind responsabilitatea pe care ar trebui să o poarte fiecare stat UE cu privire la imigranţii care ajung în Europa. În cele din urmă, nava a ajuns în portul spaniol Valencia.
De asemenea, cele două ţări refuză în prezent să primească în porturile lor o ambarcaţiune care are la bord peste 200 de imigranţi şi care este operată de un ONG german. Ambarcaţiunea se află în largul coastei statului Malta.
Datorită aşezării geografice, Italia este una dintre destinaţiile majore a imigranţilor care traversează marea din nordul Africii spre Europa. Peste 560.000 de imigranţi au ajuns pe malurile Italiei începând cu 2014.