Italia respinge alte două ambarcaţiuni cu imigranţi

Ministrul italian de interne, Matteo Salvini (Getty Images)
Andrei Popescu
19.06.2018

Roma a cerut sâmbătă Olandei să recheme două ambarcaţiuni umanitare cu imigranţi care navigau sub pavilionul ţării, după ce ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a avertizat că acestea nu vor putea andoca în porturile Italiei.

Ambarcaţiunile se află în prezent în largul coastei Libiei, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

“Ar trebui să ştie că Italia nu mai doreşte să fie complice la afacerea imigraţiei ilegale şi, prin urmare, vor trebui să ia în calcul alte porturi, care nu aparţin Italiei”, a declarat Salvini, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un mesaj postat pe Facebook.

Cele două ambarcaţiuni umanitare au fost blocate, după ce Italia a refuzat să primească o navă cu 629 de imigranţi la bord ce au fost salvaţi în largul coastei Libiei, măsură anunţată de noua coaliţie guvernamentală populistă a Italiei, care este condusă de Salvini.

“Nu mai suntem ştergător de picioare”, a susţinut Salvini duminică într-o postare pe Twitter.

După comentariile ministrului italian de Interne, un reprezentant al uneia dintre navele umanitare sub pavilion olandez, Lifeline - operată de ONG-ul german Mission Lifeline, a scris pe Twitter în limba germană: “Când fasciştii ne promovează...”, la care Salvini a răspuns tot pe Twitter, precizând că “insultele şi ameninţările nu ne vor opri”.

“Problema imigranţilor este epică şi Europa a rămas detaşată timp de mulţi ani din acest punct de vedere prin adoptarea unor proceduri necorespunzătoare înainte ca problema să devină prea severă”, a declarat ministrul italian de Externe, Enzo Moavero Milanesi, potrivit unui interviu acordat publicaţiei Corriere della Sera.

Sâmbătă, Franţa a acceptat să găzduiască o parte dintre cei 629 de imigranţi salvaţi de nava umanitară MV Aquarius, după o dispută internaţională între preşedintele francez Emmanuel Macron şi autorităţile italiene care au dus în cele din urmă la acceptarea navei de către Spania în portul Valencia.

După ce Salvini a refuzat să accepte nava Aquarius, Macron a precizat că Italia “face jocuri politice” cu imigranţii şi că guvernul de la Roma a manifestat “cinism şi iresponsabilitate”.

Benjamin Griveaux, purtător de cuvânt al lui Macron, a declarat că liderul francez a subliniat că “în caz de pericol, cei cu cea mai apropiată linie de coastă au responsabilitatea de a răspunde”.

“Există un grad de cinism şi iresponsabilitate în comportamentul guvernului italian”, a declarat Macron, fiind citat de Griveaux, potrivit BBC.

Premierul italian Giuseppe Conte a reacţionat, acuzându-l pe Macron că este ipocrit, cinic şi rigid.

“Declaraţiile făcute de Franţa cu privire la problema Aquarius sunt surprinzătoare şi manifestă o lipsă de informaţii în legătură cu ceea ce se întâmplă cu adevărat. Italia nu poate accepta lecţii pline de ipocrizie de la ţările care au preferat întotdeauna să întoarcă spatele când a fost vorba de imigraţie”, se arată într-o declaraţie publicată de cabinetul lui Conte.

Şi după câteva zile de discuţii, Madridul a anunţat sâmbătă că a acceptat oferta Parisului de a primi o parte dintre cei 629 de imigranţi salvaţi de nava Aquarius.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor