Elena Udrea candidează la şefia PDL

La viitoarea Convenţie Naţională a partidului, Elena Udrea va candida la şefia PDL, urmând să se lupte cu actualul preşedinte Vasile Blaga, a anunţat marţi fostul ministru al Turismului.
Elena Udrea, PDL (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
12.02.2013

La viitoarea Convenţie Naţională a partidului, Elena Udrea va candida la şefia PDL, urmând să se lupte cu actualul preşedinte Vasile Blaga, a anunţat marţi fostul ministru al Turismului.

Deputatul PDL a precizat că a luat această decizie recent, în urma consultărilor cu mai mulţi colegi din partid.

Numeroase persoane din partid au contestat mandatul lui Vasile Blaga după eşecul PDL de la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

"Sper ca moţiunea să fie semnalul pe care PDL îl aşteaptă pentru a redeveni un partid viu. Candidez pentru PDL, nu împotriva cuiva, candidez pentru viitorul partidului. (...) Sper să avem parte de o competiţie frumoasă, şi nu de o dispută", a precizat Udrea.

Elena Udrea a susţinut imediat după alegeri că partidul trebuie să se regrupeze şi să facă opoziţie adevărată, ca să devină principala formaţiune de opoziţie.

"Ar fi foarte bine ca PDL să se regăsească repede şi să înceapă să facă opoziţie aşa cum aşteaptă electoratul nostru", declara Udrea în urmă cu o săptămână.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor