Ei bine da, Trump poate câştiga alegerile din 2024. Care ar fi cele patru motive ce susţin această ipoteză

Preşedintele american Donald Trump plecând de la Casa Albă către Florida pe 22 decembrie 2017 (Samira Bouaou/The Epoch Times)
D.B.
13.12.2023

Deşi a fost pus sub acuzare de două ori şi se confruntă cu zeci de acuzaţii în mai multe dosare penale, iar criticii săi avertizează că plănuieşte să guverneze ca un autocrat, Donald Trump ar putea, totuşi, să revină la Casa Albă, afirmă Reuters.

Potrivit sursei citate, actualmente Trump este înaintea rivalilor săi pentru nominalizarea republicană la funcţia de preşedinte, cu aproape 50 de puncte procentuale în sondajele de opinie naţionale, o revenire remarcabilă pentru un preşedinte cu un singur mandat care acum trei ani părea învins şi umilit.

Citiți și Cererea de imunitate a lui Trump în cazul alegerilor din 2020, respinsă de o judecătoare

Iată patru motive pentru care Trump ar putea câştiga alegerile din noiembrie 2024 împotriva actualului preşedinte democrat Joe Biden:

1. Votanţi nefericiţi

Casa Albă sub administrarea lui Biden susţine că economia este într-o formă bună, cu un şomaj scăzut la un minim aproape istoric de 3,9%, de la 6,3% când Trump a părăsit funcţia, iar inflaţia a scăzut de la un vârf de peste 9% în iunie 2022 la 3,2% în octombrie.

Cu toate acestea, o mare parte din electorat, inclusiv mulţi alegători de culoare şi tineri, sunt de altă părere, respectiv faptul că salariile nu ţin pasul cu costurile bunurilor şi serviciilor esenţiale, cum ar fi alimentele, maşinile, casele, îngrijirea copiilor şi a bătrânilor.

Atunci când Biden vorbeşte despre economie, americanii se gândesc la accesibilitate, nu la indicatori economici. Sondajele de opinie arată că alegătorii, în mare măsură, îi consideră pe republicani drept cei care gestionează mai bine economia, chiar dacă Trump a oferit doar propuneri vagi.

Citiți și Povestea deloc măgulitoare a lui Trump despre Netanyahu stârneşte indignarea rivalilor republicani

2. Temeri

Alegătorii sunt neliniştiţi din motive care se extind mult dincolo de economie. Trump vorbeşte despre îngrijorările, reale sau nu, pe care le au mulţi americani albi într-o ţară care devine din ce în ce mai diversă şi mai progresistă din punct de vedere cultural.

Există, de asemenea, un sentiment omniprezent de a pierde teren, că pietrele de temelie ale vieţii americane - proprietatea unei case, un salariu decent care să ţină pasul cu inflaţia, o educaţie universitară - devin tot mai mult inaccesibile pentru mulţi. Sondajele arată că alegătorii sunt îngrijoraţi de criminalitate şi nervoşi din cauza fluxului de migranţi care traversează ilegal frontiera dintre SUA şi Mexic.

Trump este priceput în a canaliza şi formula aceste temeri, prezentându-se în acelaşi timp ca o persoană care vine din afara sistemului politic american.

Citiți și FBI creează categoria de extremişti "MAGA" şi îi vizează pe susţinătorii lui Trump înaintea alegerilor din 2024


3. Acţiunile lui Trump nu l-au descalificat în ochii alegătorilor

În timp ce criticii din cadrul propriului său partid, al Partidului Democrat şi al mass-media îl consideră ca fiind nepotrivit pentru funcţia de preşedinte, milioane de alegători sunt cu totul de altă părere.

Mulţi dintre susţinătorii săi sunt convinşi că Trump este victima unei vânători de vrăjitoare politice. Cel puţin jumătate dintre republicanii intervievaţi de Reuters/Ipsos la începutul acestui an au declarat că nu ar avea nicio problemă în a-l vota pe Trump chiar dacă acesta ar fi condamnat pentru vreo infracţiune.

Trump poate, de asemenea, să arate cu degetul spre cei patru ani de mandat şi să argumenteze că aparatul guvernamental a funcţionat în mare parte, chiar dacă uneori haotic, în ciuda temerilor că nu ar putea guverna şi că cele mai grave acuzaţii la adresa sa - cum ar fi o apropiere de Rusia - nu au fost niciodată dovedite.

Citiți și Trump cere marilor companii farmaceutice să divulge toate datele privind efectele secundare ale vaccinurilor

4. Biden este învinuit de tot şi nu i se acordă niciun merit

Trump poate profita, de asemenea, de o Casă Albă care, până acum, nu a reuşit să convingă o mare parte a publicului că politicile de creare de locuri de muncă ale lui Biden - prin investiţii guvernamentale masive în infrastructură, energie curată şi fabricarea de cipuri - au făcut o diferenţă în viaţa lor.

De asemenea, Biden a fost împovărat de războaie externe care i-au divizat pe americani. Mesajul non-intervenţionist al lui Trump, "America pe primul loc", ar putea rezona cu alegătorii care se tem de o implicare suplimentară a SUA în Ucraina sau Israel, în timp ce Biden menţine o politică externă americană mai tradiţională, intervenţionistă.

Nimic din toate acestea, desigur, nu înseamnă că Trump este sigur că va câştiga alegerile.

Retorica sa incendiară, inclusiv ameninţările de a se răzbuna pe duşmanii politici pe care îi etichetează drept "paraziţi", ar putea fi, de asemenea, un factor de respingere din partea republicanilor mai moderaţi şi alegătorii independenţi, de care va avea nevoie pentru a-l învinge pe Biden.

De asemenea, democraţii au făcut campanie cu succes în calitate de apărători ai dreptului la avort pentru a-i învinge pe republicani în întreaga ţară într-o serie de alegeri şi vor face din nou din această chestiune un punct central al campaniei lor din 2024.

Dar în acest moment, la 11 luni distanţă de ziua alegerilor, Trump are şanse mai mari de a se întoarce la Casa Albă decât în orice moment de când şi-a terminat mandatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor