EHF Champions League. CSM Bucureşti, început promiţător în competiţia continentală (video)
alte articole
Început perfect pentru formaţia pregătită Adrian Vasile, CSM Bucureşti, în primul meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Vicecampioana României a câştigat pe terenul celor de la Team Esbjerg cu scorul de 24-22 (13-8), performanţă ce ne bucură şi ne dă speranţe în vederea unei calificări la turneul Final Four-ul de la Budapesta.
Tigroaicele nu au avut emoţii, au fost cele care au condus ostilităţile, demonstrând încă o dată cât sunt de periculoase. Reprezentantele noastre au arătat un joc solid, compact, cu puţine erori, plusul şi încrederea formaţiei din Capitală fiind dată totodată şi de admirabila evoluţie a goalkeeper-ului Denisa Dedu.
Denisa Dedu, aflată la primul ei meci într-o competiţie de aşa anvergură, concurează în acest moment la titlul de 'DELO WOMEN'S EHF Champions League player of the round one', alături de alte două sportive de top - Heidi Loke de la formaţia Vipers Kristiansand, respectiv Alja Varagic de la RK Krim Mercator.
”Sunt foarte fericită, mă bucur că am debutat cu dreptul, că am obţinut o victorie muncită. Au fost nişte trăiri senzaţionale. Este o satisfacţie pentru mine evoluţia din această seară, dar victoria este a tuturor. Vreau să le mulţumesc fanilor pentru susţinere şi îi aşteptăm alături de noi şi la următoarele meciuri.” , a spus Denisa potrivit site-lui oficial al clubului din Bucureşti.
Cea mai bună marcatoare de la noi a fost Andrea Lekic cu 5 goluri, urmată de Elizabeth Omoregie 4, Crina Pintea 3, Andrea Klikovac 2, Carmen Martin 2, Dragana Cvijic 2, Iulia Curea 2, Linnea Torstensson 1, Gabriela Perianu 1, Itana Grbic 1, Laura Moisă 1.
”Am avut o perioadă grea, cu multe accidentări, eu cu Liza (n.n. Omoregie) am revenit practic ieri la antrenamente sută la sută, sunt foarte mândră de fete. Denisa a jucat extraordinar, a fost îngerul nostru păzitor. Am luptat din primul până în ultimul minut, am demonstrat că avem spirit şi energie. Speram ca începutul să fie unul bun, acum abia aşteptăm următorul meci. Trebuie să fim încrezători, devenim din ce în ce mai bune.” a declarat Andrea Lekic la finalul partidei, potrivit sursei citate anterior.
”Este o mare onoare să pot conduce o asemenea echipă, cu nişte fete senzaţionale. Am avut emoţii pentru că a fost debutul meu ca antrenor principal în Liga Campionilor şi am încercat pe cât am putut de mult să le controlez astfel încât totul să decurgă bine. Când primeşti doar 22 de goluri este clar că apărarea a fost foarte bună, în atac nu avem eficienţă atât de mare, dar partea bună este că jucătoarele accidentate se reîntorc. Le mulţumim tuturor fanilor pentru susţinere, iar pentru meciul de vineri sperăm ca Sala Polivalentă va fi plină. De abia aşteptăm să jucăm acolo”, a mărturisit la rândul său conducătorul principal de joc Adrian Vasile.
Golurile gazdelor au purtat semnăturile lui Estavana Polman 6, Sonja Frey 4, Sanna Solberg 3, Kristine Breistoel 3, Marit Jacobsen 3, Vilde Mortensen Ingstad 2, Rut Arnfjoerd Jonsdottir 1.
Meciul a fost arbitrat de slovacii Boris Mandak şi Mario Rudinsky, iar delegat EHF a fost norvegianul Svein Olav Oie.
În celălalt meci al grupei, Rostov Don a trecut de MKS Perla Lublin cu 31-21. Etapa următoare se vor desfăşura partidele CSM Bucureşti - Rostov pe Don (11 octombrie), respectiv MKS Perla Lublin - Team Esbjerg (12 octombrie).