Economist, "sfat" pentru pesedişti: Să ia cu copy-paste legea preţurilor din vremea lui Ceauşescu şi s-o impună ca un mercurial


Analistul economic Adrian Negrescu a explicat, marţi, pe Facebook, că plafonarea adaosului comercial la alimante - măsură promovată de PSD - nu are nici o legătură cu economia de piaţă.
„'Daca vom renunţa la adaos, vor fi magazine care vor creşte preţurile foarte mult', ne spune un 'gânditor' economic din zona politică social-democrată. 'Da, unii vor creşte preţurile, iar alţii, mai deştepţi, vor profita şi vor atrage, prin preţuri mici, clienţii acestora. Asta e economia de piaţă', i-am răspuns astazi la B1”, a menţionat Adrian Negrescu.
Totodată, analistul i-a acuzat pe politicienii social-democraţi că vor să impună firmelor preţurile cu care să-şi vândă marfa aşa cum se întâmpla pe vremea lui Ceauşescu.
„Pare că justificările PSD privind menţinerea adaosului comercial intră tot mai mult în zona penibilului. N-au nicio legătură cu realitatea din comerţ acolo unde se duce o bătălie cruntă pentru preţuri mai mici, pentru cote de piaţă şi clientelă. În plus, dacă tot vor să protejeze populaţia vulnerabilă, de ce menţin această 'măsura de protecţie socială' şi pentru bogaţi? Nu ştiu sau nu pot să ia măsuri targetate pentru populaţia vulnerabilă?
În plus, l-am auzit pe un fost ministru de Finanţe spunând, senin, că 20% e o cotă 'rezonabilă' de adaos. De când politicienii impun oamenilor de afaceri cu cât să îşi vândă marfa? Dacă tot consideră că ei ştiu mai bine cât trebuie să câştige firmele, să ia cu copy-paste legea preţurilor din vremea lui Ceauşescu şi s-o impună, ca un mercurial, în magazine”, a precizat Adrian Negrescu.