Economist: De anul trecut se ştia de majorarea pensiilor şi salariilor prevăzută în Planul agreat cu CE. Propaganda merge înainte pentru analfabeţi

Bogdan Glăvan (Facebook)
Liliana Alexe
04.11.2026
Bogdan Glăvan (Facebook)
Liliana Alexe
04.11.2026

Profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan susţine că se ştia de anul trecut sau chiar de acum doi ani că pensiile vor fi majorate cu 7% iar indexarea salariului va fi la sfârşitul anului de 7,9% din PIB, deoarece totul este prevăzut în Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu agreat cu Comisia Europeană şi în Strategia Fiscal-Bugetară.

Într-o postare pe Facebook, economistul îl critică dur pe fostul premier Ilie Bolojan, acuzându-l că putea să le dea un semnal românilor despre acest lucru, arătându-le „luminiţa de la capătul tunelului”, dar nu a făcut-o. În schimb, totul va fi în avantajul PSD care va bate toba că toate majorările se datorează lui „Grindeanu care ştie să calculeze şi să formuleze politici de relansare”.

Astfel, arată profesorul de economie, „propaganda merge înainte” iar „cetăţenii sunt lăsaţi să rămână dezbinaţi între ciuma roşie şi ciuma de altă culoare”.

Redăm postarea lui Bogdan Glăvan

CUM S-AU ÎNTÂLNIT HOŢUL CU PROSTUL: STUDIU DE CAZ INDEXAREA PENSIILOR

Domnul Manole este pe tot terenul, el şi PSD se agită spunând că gata, nu mai poate să facă poporul foamea, s-a terminat cu austeritatea, pesediştii sunt oameni asumaţi şi, uite, au calculat deja, clar vor indexa pensiile cu 7%.

În paralel, ministrul Nazare menţine suspansul, zici că pensiile sunt de Dosarele X, e noiembrie dar încă nu se ştie ce va fi la anu', trebuie să mai calculăm, problema necesită examinare atentă şi în şoaptă, să nu cumva să apară bau-bau.

Într-o parte este propaganda socialistă, care pare că deţine reţeta pomenii.

În cealaltă parte este propaganda anti-pesedistă, care o acuză pe prima că duce ţara la ruină - când, de fapt, ea a adăugat la ruina creată de PSD.

În realitate, totul este un fake.

Se ştia că pensiile vor fi majorate cu 7% de anul trecut. Ba chiar de acum doi ani, din octombrie 2024.

Nu ai ce să mai calculezi, totul este calculat deja de doi ani. PSD nu este mai mărinimos decât PNL, nu a inventat el indexarea care va să vină, au inventat-o unii de acum doi ani. Totul stă scris în Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu agreat cu Comisia Europeană şi în Strategia Fiscal-Bugetară.

Din 2024 ştiam că anvelopa cu asistenţa socială trebuie să se situeze în anul 2027 la 12% din PIB. În acest an ea se va situa tot la 12% din PIB, conform rectificării bugetare, mai mică decât ar fi trebuit să fie conform Planului şi legii bugetului! De ce? Din cauza inflaţiei, stimaţi economişti; statul a jefuit poporul prin inflaţie mai mult decât a planificat să o facă la începutul anului. PIB nominal este mai mare cu 40 de miliarde lei decât era estimat să fie! Având în vedere că PIB nominal va creşte anul viitor cu 6,7%, este limpede pentru orice şcolar că pensiile (nu întreaga asistenţă socială!) pot fi majorate cu 7%. Astfel, ponderea cheltuielilor cu asistenţa socială va rămâne constantă în PIB, exact 12%, cât era planificat să fie.

La fel cu indexarea salariilor. În prezent, ponderea lor în PIB este mai mică decât trebuia să fie. Conform legii bugetului ea trebuia să fie 8,2% din PIB, dar în realitate va fi la finalul anului de 7,9% din PIB, aşa cum ne arată rectificarea bugetară şi ultima prognoză a PIB. Nu mai zic că, potrivit Planului, ar fi trebuit să fie 10,4% din PIB! Un simplu calcul aritmetic ne arată că anvelopa salarială poate fi majorată cu 7% menţinându-se astfel constantă ponderea ei în PIB.

Deci, indexările nu duc la nici un derapaj bugetar, fiindcă inflaţia a fost mai mare decât s-a prezis. PSD nu inventează nimic, totul stă scris de acum 2 ani, toate aceste plafoane bugetare figurează de atunci şi PSD nu se abate de la ele, nu vine cu nimic original. Guvernul nu are ce să calculeze, că deja au calculat alţii cât trebuie să fie plafoanele cu aceste cheltuieli şi, iată, suntem mai jos decât prevede legea.

Atenţie! Eu nu spun că susţin indexarea salariilor, de fapt nu o susţin, ci spun doar că, pe paradigma lor indexaţionistă guvernanţii nu au ce să calculeze şi nu au cu ce să vină nou, căci totul este deja stabilit. Ei doar se prefac că lucrează sau că sunt originali, că descoperă apa caldă. Şi dl Bolojan ar fi indexat pensiile. A şi spus-o. Dar a fost atât de slab încât a uitat să spună cu cât.

Mai mult, Bolojan putea să vină în faţa oamenilor şi să zică:

"Băi, o să pun biciul pe voi că, na, nu ştiu altă soluţie, dar credeţi-mă pe cuvânt, din 2027 reluăm indexarea."

Fiindcă majorarea era deja prevăzută. Dacă proceda astfel, ar fi dat românilor un semnal, le-ar fi arătat, ptiu, luminiţa de capătul tunelului. Dar nu a fost în stare. Iar PSD bate toba că Bolojan doar a tăiat şi a tăiat, noroc cu Grindeanu care ştie să calculeze şi să formuleze politici de relansare şi, vorba aia, este milostiv cu românii.

Propaganda merge înainte, pentru analfabeţi. În realitate, s-a întâlnit hoţul cu prostul. Bolojan putea să dea, dar a fost prea nătâng, PSD va da însă nu de la el, iar pensionarii vor primi fix ce li se fură prin inflaţie.

Iar cetăţenii sunt lăsaţi să rămână dezbinaţi între ciuma roşie şi ciuma de altă culoare.

Când, de fapt, totul este clar, limpede şi pe pilot automat şi nici un ministru nu ar trebui vreodată să primească vreun ban doar fiindcă se preface că lucrează, că inventează coada la prună sau că măreşte taxele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos