Echipă de jurnalişti de la Al Jazeera dispare în Yemen
alte articole
Al Jazeera a declarat joi că a pierdut contactul cu echipa sa luni seara, în timp ce aceasta raporta despre luptele dintre forţele susţinute de saudiţi şi miliţia Houthi, susţinută de Iran. Cei trei se aflau în oraşul Taiz în momentul dispariţiei.
Cei dispăruţi sunt corespondentul arab Hamdi Al-Bukari şi tehnicienii Abdulaziz Al-Sabri şi Moneer Al-Sabai. Bukari a lucrat pentru ediţia arabă a canalului Al Jazeera din 2006, a raportat canalul.
Oraşul Taiz se află sub controlul guvernului yemenit susţinut de saudiţi, dar a fost asediat timp de luni de zile de rebelii sprijiniţi de Iran.
ONU susţine că peste 5.800 de persoane au fost ucise în Yemen din martie 2015, dintre aceştia aproximativ jumătate fiind civili. Organizaţia Reporteri Fără Frontiere susţine că cel puţin 5 jurnalişti au fost ucişi în Yemen anul trecut.
Circumstanţele în care au disparut jurnaliştii rămân necunoscute, deoarece niciun grup nu şi-a asumat public răspunderea pentru capturarea lor.