"E un om cu un suflet de aur, sub nici o formă, nu a putut să gândească ce (problemă) ridicaţi" - Predoiu îl apără pe Drăgan în faţa Recorder

Reprezentanţii publicaţiei Recorder au fost prezenţi marţi la conferinţă de presă susţinută de Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, împreună cu ministrul Federal de Interne al Austriei, Gerhard Karner.
Cu această ocazie, Predoiu l-a apărat pe purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, care s-a confruntat cu mai multe critici, după ce a acuzat jurnaliştii că lansează „acuzaţii nefondate, fără niciun fundament factual” în documentarul „Poliţie aservită”.
„Îl cunosc personal de domnul Drăgan. Am avut ocazia să interacţionez cu dânsul în legătură cu anumite misiuni. Am discutat, şi dacă vreţi şi de la om la om. Îl cunosc bine. E un om cu un suflet de aur, e un om cu un caracter impecabil şi cu un gând curat. Sub nici o formă, domnul Drăgan nu a putut să gândească ceea ce dumneavoastră ridicaţi în mod legitim ca semn de întrebare.
Dorinţa lui de a apăra, dacă vreţi, ceea ce dânsul consideră că este adevărul şi demnitatea colegilor, poate că au fost percepute în sensul celor spuse de dumneavoastră. Şi dacă e aşa, eu regret. Dar în niciun caz, nici în cazul domnului Drăgan, nici în cazul altui coleg nu se pune problema să nu înţelegem rolul presei, libertatea de exprimare, dreptul de a critica, dreptul de a cere lămuriri şi datoria noastră de a da aceste lămuriri. Eu personal, cum bine ştiţi, inclusiv în activitatea politică, militez pentru dreptul la liberă opinie, la liberă exprimare şi în niciun caz nu aş putea să mă plasez în alt context, de cealaltă parte.
Deci, pe scurt, vă asigur cu toată seriozitatea de care pot fi creditat, că nu există o astfel de abordare, nici rostită, nici gândită, în cadrul domnului Drăgan şi în cadrul Ministerul Afacerilor Interne la modul general. Iar, dacă, repet, s-a perceput puţin altfel, nu găsesc altă explicaţie decât pasiunea şi omenia cu care domnul Drăgan atunci când intervine, îşi apără colegii, când ştie că are argumente şi doreşte să prezinte aceste argumente”, a declarat Cătălin Predoiu.
De asemenea, Benone Matei, şeful Poliţiei Române, a negat şi el că Georgian Drăgan a făcut remarci acuzatoare la adresa publicaţiei Recorder:
„Poliţia Română nu a susţinut şi nu susţine că publicaţia Recorder ar fi depăşit cadrul legal al informării cetăţenilor. (...) Poziţionarea Poliţiei Române, din data de 21 mai, prin intermediul conferinţei de presă, nu a vizat libertatea presei sau activitatea jurnalistică a Recorder, ci acurateţea unor informaţii şi afirmaţii preluate de la sursele citate în material, în principal de la cei doi lideri sindicali.”
Chestorul de poliţie Georgian Drăgan, director al cabinetului inspectorului general al IGPR, a declarat că materialul publicat, joi, de jurnaliştii de la Recorder sub titlul „Poliţie aservită” lansează „acuzaţii nefondate, fără niciun fundament factual”.
„Acuzaţiile din acest material sunt bazate doar pe opiniile unor lideri de sindicat, care sunt prezentate, în mod maliţios, ca fiind date dovedite factual, ceea ce nu sunt!”, a declarat Georgian Drăgan.
Referindu-se la acuzaţia potrivit căreia împuternicirea pe funcţii de conducere este o practică în Poliţia Română, chestorul Georgian Drăgan a susţinut că „datele oficiale, oferite inclusiv jurnaliştilor de la Recorder, contrazic clar această teză”:
„Fac precizarea că atât IGPR, cât şi toate structurile teritoriale, au oferit date clare, certe şi indubitabile, cu privire la subiectul abordat. De asemenea, la data de 19 mai, Ministerul Afacerilor Interne, la solicitarea Recorder, adresată domnului ministru al Afacerilor Interne, a oferit un răspuns, cu rugămintea de a fi preluat integral. Acest lucru nu s-a întâmplat, ci din contră, în materialul publicat astăzi, au fost preluate doar informaţii trunchiate, care să ajute scopului urmărit prin publicarea acestui material, respectiv destabilizarea instituţiilor statului român”.
Legat de împuternicirile pe funcţii din Poliţie, sindicatul Poliţiştilor „Diamantul” l-a contrazis pe chestorul Georgian Drăgan care a declarat că doar 9% dintre funcţiile de conducere din Poliţia Română sunt asigurate prin împuternicire iar restul prin concurs. Potrivit liderului de sindicat Emil Păscuţ, „cifra este una falsă” iar numărul funcţiilor de conducere ocupate fără concurs este mult mai mare deoarece „include şi desemnările, despre care nu s-a spus un cuvânt”.
„La conferinţa de presă din 22 mai 2026, chestorul Georgian Drăgan a repetat obsesiv o cifră: 9%. Doar 9% dintre funcţiile de conducere din Poliţia Română sunt asigurate prin împuternicire. Restul, prin concurs. Cifra sună bine. Cifra era menită să închidă orice discuţie. Cifra era falsă. Nu aproximativ falsă. Nu interpretabil falsă”, a precizat Păscuţ care a prezentat luni trei mecanisme de manipulare a statisticilor. Detalii aici.
Ce spun jurnaliştii de la Recorder
„Poliţia Română s-a răzgândit. Recorder nu a încălcat cadrul legal şi nu a destabilizat instituţiile. Ministrul de Interne şi şeful Poliţiei Române s-au poziţionat astăzi cu privire la afirmaţiile chestorului Georgian Drăgan, care a declarat în conferinţa de presă de săptămâna trecută că ultima investigaţie Recorder a depăşit cadrul legal, a destabilizat instituţiile şi a pus în pericol siguranţa cetăţenilor. Pe scurt, cei doi oficiali afirmă că vorbele chestorului Drăgan au fost greşit interpretate”.