După referendumul pe Brexit, Nigel Farage demisionează din fruntea UKIP

Liderul UKIP, Nigel Farage, a demisionat din fruntea partidului. UKIP a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai Brexitului, cu un discurs xenofob, discriminatoriu, anti-imigraţie. Farage spune că acum „vrea să-şi ia viaţa înapoi”.
Liderul UKIP, Nigel Farage, martie 2013 în Exeter
Liderul UKIP, Nigel Farage, martie 2013 în Exeter (Matt Cardy / Getty Images)

„În timpul referendumului am spus că îmi vreau ţara înapoi... acum îmi vreau viaţa înapoi”, a declarat Nigel Farage într-o conferinţă de presă la Londra.

Liderul partidului de extremă dreapta nu este la prima demisie din fruntea partidului, el anunţând că pleacă în 2015, după ce nu a mai fost ales parlamentar, însă s-a răzgândit. Farage a spus că de această dată, decizia sa este definitivă, conform The Guardian.

Farage afirmă că nu regretă că a ajutat la scoaterea Marii Britanii din UE şi că a vrut doar să-şi ia ţara înapoi şi a reuşit. Întrebat de negocierile cu UE, Farage a răspuns că Regatul Unit are o poziţie puternică de negociere, iar ţările fără acorduri comerciale cu UE ar vinde bunuri în valoare de 1,5 trilioane de lire în Europa.

Chiar dacă se retrage din fruntea partidului, Farage va continua să conducă grupul UKIP din Parlamentul European. În mod ironic, el susţine că UKIP poate furniza expertiză în negocierea ieşirii Marii Britanii din UE.