După două luni de inactivitate la combinatul Oltchim a fost repornită prima secţie

Electroliza cu membrană este prima secţie repusă în funcţiune a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea şi a fost repornită luni în jurul orei 12.00, a precizat liderul sindicatului din combinat, Corneliu Cernev.
Combinat (Epoch Times România)
Epoch Times România
22.10.2012

Electroliza cu membrană este prima secţie repusă în funcţiune a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea şi a fost repornită luni în jurul orei 12.00, a precizat liderul sindicatului din combinat, Corneliu Cernev.

"În urmă cu câteva minute (ora 12,20 - n.r.) a fost pornit compresorul de clor VRZA, utilajul cel mai important al secţiei de Electroliză cu Membrană. Va intra în probe 48 de ore şi dacă lucrurile merg bine, de miercuri efectiv începe producţia. Aici lucrează direct 100 de salariaţi la care se adaugă alţi 200 la instalaţiile adiacente secţiei", a anunţat Corneliu Cernev.

Conform declaraţiei sale, conducerea Oltchim a renegociat contractele cu Electrica Furnizare si Salrom şi a reuşit să repună în mişcare în această săptămână combinatul Oltchim.

Secţia Electroliza cu membrană produce hidrogen, leşie de sodă, clor, acid clorhidric şi hipoclorit de sodiu.

Aşadar, după aproximativ două luni de la închiderea sa, combinatul chimic Oltchim şi-a reluat activitatea.

Unitatea a traversat astfel cea mai grea perioadă din cei 40 de ani de când funcţionează.

La data de 23 august 2012, combinatul a fost oprit din cauza datoriilor înregistrate de societate în ultimii patru ani.

Recent, salariaţii şi-au recuperat în urma protestelor restanţele salariale, iar conducerea combinatului a fost schimbată. În luna septembrie, Oltchim a trecut printr-un proces eşuat de privatizare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor