Dumitru Alaiba: Un leu pe secundă din buget pentru Dodon. Circa 500 milioane lei în mai puţin de trei luni

Maria Maevschi
17.02.2020

În anul 2020, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a cheltuit aproape 500 milioane lei din bugetul de stat, scrie deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba într-o postare cu genericul „Panoul preşedintelui”, unde cheltuielile pot fi urmărite în timp real.

Potrivit parlamentarului moldovean, şeful statului cheltuie din bugetul de stat câte un leu pe secundă, astfel în primele 10 zile ale anului a cheltuit un milion, într-o lună – 3 milioane, cheltuind, de fapt, câte 100 de mii de lei pe zi.

„Avem un preşedinte care cheltuie prea mult din banii noştri şi dă prea puţine rezultate. Cheltuielile preşedinţiei trebuie reduse drastic. Noi am propus reducerea bugetului preşedinţiei, dar nu au acceptat. ÎNSĂ 100 de mii de lei pe zi este doar ceea ce cheltuim din buget, oficial. Costul cel mai mare este unul invizibil.

Corupţia preşedintelui ne costă cel mai mult. Sunt multe întrebări de care fuge de ani buni. Averi pe care nu le poate explica, cheltuieli pe care nu le poate motiva, şi multe altele”, scrie Alaiba pe blogul personal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor