Dreapta şi-a făcut televiziune online. Ce mesaje transmit liderii PDL prin ARD TV

Dreapta a trecut la promovare inclusiv prin propriile mijloace şi, începând cu această lună, liderii vor transmite toate conferinţele de presă ale ARD prin intermediul "canalului TV Facebook al Alianţei România Dreaptă". Sloganul televiziunii online este "Dreapta, fără cenzură".
Semnare Protocol "Alianţa România Dreaptă". Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga,Aurelian Pavelescu. (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
27.10.2012

Dreapta a trecut la promovare inclusiv prin propriile mijloace şi, începând cu această lună, liderii vor transmite toate conferinţele de presă ale ARD prin intermediul "canalului TV Facebook al Alianţei România Dreaptă". Sloganul televiziunii online este "Dreapta, fără cenzură".

Deocamdată, ARD TV poate fi accesată doar prin intermediul reţelelor de socializare, însă conducerea PDL intenţionează să o extindă, astfel încât platforma online să transmită în direct toate conferinţele de presă şi punctele de vedere ale Alianţei România Dreaptă în cazul subiectelor la zi.

Totodată, pe lângă declaraţiile de presă, ARD TV va publica şi interviuri "fără încrâncenare, pe un ton mai relaxat", au precizat oficiali ai partidului pentru rtv.net.

De asemenea, pagina electronică se va extinde în următoarele săptămâni, iar proiectul urmează să fie dezvoltat şi după campania electorală.

Primul lider PDL care apare în spoturile ARD TV este prim-vicepreşedintele Cezar Preda.

Astfel, în înregistrarea care începe prin mesajul scris "Din Toată inima: Cezar Preda", acesta face o scurtă descriere preşedintelui PNL.

"Dacă m-aş întâlni cu Crin Antonescu aş fugi de el. Eu îl văd ca pe o păpuşă Chucky. Păpuşa Chucky e o păpuşă rea, e mică, se crede mare şi are un cuţit în mână. Bine n-are cum să facă", este mesajul lui Cezar Preda.

În acelaşi timp, pe lângă mini-interviuri, ARD TV postează şi clipuri prin care îi parodiază pe Crin Antonescu, Victor Ponta şi Ion Iliescu.

Pe de altă parte, democrat-liberalii au planuri şi cu site-ul oficial, care se află deocamdată în mentenanţă, pdl.org.ro urmând să fie relansat cu ocazia campaniei electorale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor