Drapelul de Stat al Republicii Moldova porneşte spre Londra, sportivii sunt aşteptaţi cu performanţe

(photos.com)
Tatiana Chiriac
24.07.2012

Prim-ministrul Vlad Filat a înmânat la 23 iulie, Drapelul de Stat al Republicii Moldova lotului naţional olimpic care va reprezenta ţara noastră la ediţia XXX-a a Jocurilor Olimpice de la Londra. Premierul a adresat felicitări sportivilor care au dreptul de a reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice - 2012. El a menţionat că obţinerea calificării la acest înalt forum sportiv este deja o performanţă, apreciind activitatea întregii echipe olimpice, inclusiv a antrenorilor, medicilor, tuturor celor care au asigurat buna pregătire a sportivilor, transmite serviciul de presă al Executivului.

Prim-ministrul a precizat că va fi prezent la deschiderea ediţiei jubiliare a Jocurilor Olimpice în capitala Marii Britanii, Londra, a urat mult succes olimpicilor şi a exprimat speranţa că acestea vor oferi suporterilor moldoveni ocazia de a vedea drapelul Republicii Moldova arborat şi imnul ţării noastre intonat, în cinstea victoriilor obţinute de sportivii noştri.

Preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi a exprimat gratitudine Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat echipei de olimpici, menţionând că, în premieră, pentru anul preolimpic şi olimpic din bugetul de stat au fost alocate 10 milioane lei. Totodată, Comitetului Naţional Olimpic i-au fost alocate 4,3 mil. lei din bugetul de stat pentru pregătirea şi participarea lotului naţional olimpic la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice de vară şi la ediţia a XIV-a a Jocurilor Paralimpice.

Nicolae Juravschi a exprimat speranţa că sportivii noştri vor obţine rezultate remarcabile, precizând că Guvernul R.Moldova a decis să acorde pentru performanţele obţinute la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice de vară şi ediţia a XIV-a a Jocurilor Paralimpice din anul 2012, în valoare de 100 mii euro (pentru medalia de aur), 90 mii euro (medalia de argint), 80 mii euro (medalia de bronz).

Reprezentantul echipei olimpice a Republicii Moldova la lupte libere, Nicolae Ceban a mulţumit Guvernului, Comitetului Naţional Olimpic, tuturor care au contribuit la pregătirea lor, în numele sportivilor care vor reprezenta ţara noastră în cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, şi a dat asigurări că ei, la rândul lor, vor apăra cu demnitate cinstea drapelului Republicii Moldova şi vor demonstra că şi în Moldova există tradiţii sportive frumoase şi sportivi de valoare.

Menţionăm că la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Londra, Republica Moldova va fi reprezentată de 22 sportivi care vor concura la 7 probe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor