Drama Colectiv. Tată de victimă : Arafat a minţit, minte şi va minţi în continuare

Raed Arafat
Raed Arafat (Epoch Times România)

Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv şi tată al unui tânăr care şi-a pierdut viaţa în spital după ce a scăpat de flăcările din Colectiv, l-a acuzat de minciună pe Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Intrat în direct la Digi24 după ce în presă au apărut înregistrări video cu primele minute ale intervenţiilor pompierilor la Colectiv, Iancu l-a acuzat pe Arafat că a cerut documente din Ministerul Sănătăţii, după ce a aflat că a fost citat la Parchetul General.

Cât despre înregistrările ascunse timp de 4 ani, Iancu a declarat că nu le-a văzut dar că ştie din marturiile celor direct implicaţi ce s-a întâmplat în acea noapte de iad.

„Sunt patru ani de când încerc să transmit, m-am luptat pentru acea plângere penală (împotrivă lui Raed Arafat, Nicu Bănicioiu, Victor Ponta n.r.) pentru că ştiam ce s-a întâmplat acolo. Au fost pompieri din cei prezenţi cu care am vorbit, care au venit ei la mine şi care mi-au povestit cu lacrimi în ochi, cerându-şi iertare. În tot timpul ăsta, Raed Arafat a minţit, minte şi va minţi în continuare”, a declarat Iancu.

Eugen Iancu a mai declarat că în plângerea penală a scris că intervenţia de la clubul Colectiv „a fost un haos, nu a existat triere, nu a existat coordonare, nu a existat nimic.”

„La 30 minute când primul rănit a ajuns prin propriile mijloace, deşi avea mâinile foarte arse, la Spitalul Universitar habar nu avea nimeni de incendiu. S-au falsificat acte. Răniţi care au ajuns cu maşinile proprii au fost trecuţi şi li s-au decontat bani SMURD, ca şi cum ar fi ajuns cu maşinile SMURD, deşi au martori că au fost aduşi de prieteni”, a declarat Eugen Iancu.

„Poate cineva îl întreabă pe domnul Arafat, care nu ştie nimic, ce a făcut în ultimele zile în Ministerul Sănătăţii? Ce acte a cerut şi ce acte a luat? La fel şi Bănicioiu. S-au agitat foarte mult de când au primit citaţiile. Au ameninţat în Ministerul Sănătăţii şi au cerut documente pe care nu trebuiau să le obţină. În primii doi ani, Augustin Lazăr a făcut tot ce s-a putut ca această plângere penală să nu meargă mai departe, din păcate procuratura a susţinut”, a mai spus el.

Eugen Iancu a susţinut că se va minţi în continuare pe acest caz: „Pentru că Arafat va veni iar şi va spune că extratereştrii vor să îi privatizeze munculiţa lui de 20 ani, sunt plăcile pe care le ştim cu toţii. Este timpul să recunoaştem situaţia, nouă copiii nu ni-i mai aduce nimeni înapoi, dar hai să recunoaştem. Suntem praf. Ne place să apărem la televizor”.

„Apropo, ştiţi că pe maşinile SMURD nu se moare? Că raportul e zero? Culmea, toată lumea moare în spital. Numai ca să dăm bine în cifre. Adevărul e că se moare, sunt accidente. Ce facem după?”, a declarat Iancu.

Poziţia lui Arafat

De partea sa, Raed Arafat susţine, într-o postare pe Facebook, că nu ştie ce greşeli a comis în noaptea dramei şi că el unul nu se face vinovat de întârzierea transferurilor răniţilor în străinătate, lucru pe care i-l reproşează victimele de la Colectiv şi rudele lor.

"Nu ştiu ce greşeli am comis în prima noapte. Ca şi oricare intervenţie la o catastrofă, lucrurile nu pot fi perfecte niciodată, însă dacă este să vorbim de greşeli trebuie să înţeleg despre ce greşeli vorbeşte dânsul şi sper să nu fie vorba de cele menţionate în raportul corpului de control al PM pentru că la acuzaţiile din raportul respectiv am răspuns printr-un raport amplu care se găseşte pe site-ul DSU".

"Împreună cu colegii de la DSU şi cu secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, am stat zi şi nopate la mine în birou ca să organizăm transferurile nu să le întârziem. La ce spun este martor şi domnul Vlad Voiculescu care a stat cu noi în calitate de voluntar şi a văzut cu ochii lui câteva zile ce şi cum s-a muncit", scrie Arafat, drept comentariu la un articol publicat de Libertatea.

Nu în ultimul rând, Arafat susţine că "unele persoane", cărora nu le dă numele, au lucrat pe emoţiile părinţilor şi publicului şi au cultivat "o ură greu de controlat, dând informaţii false, denigratoare, şi speculând fiecare acţiune realizată de noi într-un mod negativ."