Dragnea şi Băsescu, în acelaşi timp la Alexandria. Glume cu înviat de morţi şi mers la cârciumă
alte articole
Alexandria i-a găzduit vineri după-amiază pe liderii PSD şi PMP, Liviu Dragnea şi Traian Băsescu. Cei doi vechi adversari politici au participat la lansarea candidaţilor PSD şi PMP pentru alegerile locale, prilej de care au profitat pentru a se ironiza reciproc, relatează Adevărul.
În timp ce PMP Teleorman a organizat lansarea candidaţilor într-un restaurant din oraş, social-democraţii s-au adunat în aula Universităţii Valahia.
"Am înţeles că oaspete astăzi, în judeţ, este Traian Băsescu. Aşa am auzit. La cârcimă, unde să fie în altă parte? Mi-a dat un sms cineva, un coleg, ţinând cont de faptul că vine Băsescu aici, m-a întrebat dacă mai ţinem noi conferinţa. Păi cum să nu o ţinem?
Eu nu îmi aduc aminte ca vreunuia dintre noi să-i fi fost frică de Băsescu când era preşedinte. În frunte cu mine. Şi de aia se şi întâmplă ce se întâmplă", a declarat Liviu Dragnea, în faţa colegilor săi.
Într-un alt cadru, Traian Băsescu şi-a amintit şi el că se află în judeţul lui Dragnea. "Voi trebuie să faceţi tot ceea ce ţine de voi ca să salvaţi acest judeţ de mizeria de stânga. Este timpul ca acest judeţ să fie reînviat, dar nu cum învie Dragnea electorat la alegeri, ci reînviat economic şi social".