Dragnea: Ar fi o soluţie bună cooptarea UDMR la guvernare. Poate sunt unii care se supără

În contextul discuţiilor despre iminenta "debarcare" a premierul Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea avansează ideea cooptări UDMR la guvernare, ceea ce ar însemna practic că noul Cabinet va trebui să treacă prin votul Parlamentului, o manevră care ar putea forţa lucrurile în direcţia dorită de liderul PSD.
Liviu Dragnea(Presedinte PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
12.06.2017

Cooptarea UDMR la guvernare s-ar putea dovedi o soluţie bună, însă nu s-a discutat încă acest lucru în cadrul coaliţiei, a declarat duminică seara, la România TV, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

"Nu am deschis acest subiect, n-am avansat acest subiect, am vorbit cu dl Tăriceanu, dar după ce finalizăm această evaluare - cu care este la curent şi dl Tăriceanu, pentru că şi dumnealui a fost implicat în acest proces de evaluare cu colegii dumnealui - o să vedem dacă este oportun. Eu nu resping această variantă pentru că, am mai spus-o, cei de la UDMR tot timpul au propus în funcţiile guvernamentale oameni bine pregătiţi, eficienţi, serioşi şi harnici. În toate guvernele în care a fost UDMR nu-mi aduc aminte să fi fost ei acuzaţi de lipsă de performanţă", a precizat Dragnea, citat de Agerpres.

În opinia liderului PSD, o colaborare cu UDMR la nivel guvernamental ar fi pozitivă şi din perspectiva faptului că în 2018 se marchează centenarul Marii Uniri.

"Dincolo de pregătirea oamenilor lor şi faptul că sunt oameni respectabili şi eficienţi, totuşi, anul viitor sărbătorim Centenarul. S-ar putea să fie o soluţie bună din mai multe puncte de vedere ca UDMR să fie implicat mai mult în interiorul majorităţii parlamentare. Cred că, anul viitor, am avea o şansă să pansăm multe răni. Ar fi o variantă bună, nu am discutat cu dumnealor. Poate greşesc, poate sunt unii care se supără, poate sunt unii care au o problemă cu chestiunea asta, dar toţi suntem români. Eu zic că e bine să avem mai puţine tensiuni şi mai multe punţi între români, aşa, în interior. Sigur că e un subiect sensibil. Eu nu exclud, nu resping ideea ca UDMR să fie la guvernare. Sigur că ar fi o soluţie bună, dar o discuţie serioasă, aşezată cu dumnealor nu am avut nici eu, nici dl Tăriceanu", a precizat Dragnea.

Întrebat la RFI dacă ar fi interesat UDMR-ul să intre la guvernare, liderul maghiarilor Kelemen Hunor a replicat că nu a primit încă o astfel de invitaţie.

"Nu am avut o astfel de solicitare. La Congresul nostru de la Zalău, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut într-adevăr un anunţ, a spus o propoziţie care poate fi interpretată şi în acest sens, dar era la Congres, era în discursul de salut şi nu a fost o altfel de solicitare, o altă iniţiativă. În acest moment, nu am discutat aşa ceva. Până când nu există o astfel de solicitare, eu în speculaţii nu pot să intru", a răspuns Kelemen Hunor.

Ce declarase Dragnea la Zalău? "Am avut mai multe întâlniri cu Hunor înainte şi după alegeri şi am decis să avem o colaborare parlamentară care se dovedeşte eficientă şi cred că ar trebui să ne gândim, Hunor, dacă nu cumva e oportun să facem pasul următor", afirma atunci şeful PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor