Două mari companii farmaceutice din RM sunt suspectate de spălare de bani prin off-shoruri
Două mari companii farmaceutice din Republica Moldova sunt suspectate de spălare de bani prin off-shoruri, evaziune fiscală, fals în acte şi livrare de medicamente necalitative. Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) primele estimări arată că firmele ar fi prejudiciat bugetul statului cu peste 90 mil. de lei. Datele arată că aceste două companii au importat medicamente din China, majorând preţul de import al acestora prin substituirea invoice-urilor (de exemplu invoice-ul în care figura un preţ de 1 dolar, a fost înlocuit cu un alt invoice în care a fost introdus un preţ de 4 dolari).
Astfel, medicamentele erau aduse pe cale maritimă din China până în portul din Odesa, unde erau înlocuite invoice-urile iniţiale cu altele în care era indicat un preţ mai mare, iar ca exportator deja figurează compania off-shore, după care marfa intra în Republica Moldova. În aşa fel, loturi enorme de medicamente au ajuns să fie comercializate pe piaţa autohtonă la preţuri de 3-4 ori mai mari decât cel iniţial. Ofiţerii CNA au stabilit că doar 60% din mijloacele financiare obţinute din importul de medicamente erau achitate chinezilor, iar restul - 40% erau spălate prin off-shoruri. Ulterior, directorii companiilor farmaceutice autohtone îşi ridicau banii din off-shoruri sau de pe cardurile deschise pe numele unor terţe persoane.
Pentru a documenta activitatea ilegală a companiilor, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au desfăşurat 11 percheziţii la oficiile şi depozitele subiecţilor investigaţiei. De la faţa locului au fost ridicate: documente de constituire a companiilor off-shore, un card bancar deschis în bancă letoniană, extrase bancare pe conturile companiilor off-shore, ştampile ale producătorilor chinezi şi ale unor societăţi din regiunea transnistreană, specificaţiile mărfurilor livrate, în care sunt indicate preţuri mai mici pentru medicamente, înscrisuri de ciornă care confirmă livrarea mărfii utilizând standarde contabile duble. Procurorii au deschis un dosar penal pentru spălare de bani.
CNA anunţă că zilele trecute directorii acestor companii farmaceutice au fost puşi sub bănuială de către procurorii anticorupţie, precizează InfoTag.