Trump îndeamnă Teheranul să semneze un acord. Un raport sugerează că SUA ar putea prelungi blocada porturilor iraniene

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat miercuri Iranul să „se deştepte repede” şi să semneze un acord, în urma unor zile de impas în eforturile de a pune capăt conflictului şi a unui raport media potrivit căruia SUA ar urma să prelungească blocada porturilor iraniene.
Într-o postare pe Truth Social, Trump, care a spus că Iranul poate suna dacă vrea să discute şi a subliniat în repetate rânduri că Teheranul nu poate deţine arme nucleare, a afirmat că ţara „nu reuşeşte să se organizeze”.
The Wall Street Journal a citat oficiali americani care au declarat că preşedintele a dat instrucţiuni consilierilor săi să se pregătească pentru o prelungire a blocadei porturilor iraniene, în încercarea de a forţa Teheranul să capituleze.
Oficialii au declarat că Trump a optat să continue să strângă laţul în jurul economiei Iranului şi a exporturilor de petrol prin blocadă, întrucât celelalte opţiuni ale sale – reluarea bombardamentelor sau retragerea din conflict – prezentau un risc mai mare, potrivit WSJ.
„Ei nu ştiu cum să semneze un acord non-nuclear. Ar fi bine să se deştepte repede!”, a spus Trump în postarea de miercuri, fără a explica ce ar implica un astfel de acord, transmite Reuters.
Iranul doreşte o recunoaştere din partea SUA a dreptului său de a îmbogăţi uraniu pentru ceea ce susţine că sunt scopuri paşnice, civile.
Acesta deţine un stoc de aproximativ 440 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 60%, material care ar putea fi utilizat pentru fabricarea mai multor arme nucleare dacă ar fi îmbogăţit în continuare.
Oficialii iranieni au declarat marţi că ţara ar putea rezista blocadei, deoarece foloseşte rute comerciale alternative, iar Republica Islamică nu consideră că războiul s-a încheiat.
Conflictul a provocat moartea a mii de oameni, a aruncat pieţele energetice în haos şi a perturbat rutele comerciale globale.
Ca un semn al impactului economic pe care războiul îl are asupra economiei Iranului, moneda sa a scăzut la un minim istoric de 1.810.000 de riali pentru un dolar american miercuri, a declarat Agenţia de ştiri a studenţilor iranieni, pe măsură ce cererea de valută străină acumulată în timpul celor şase săptămâni de luptă se revarsă acum pe piaţa liberă.
Rialul a înregistrat o scădere a valorii de aproape 15% numai în ultimele două zile, a raportat ISNA.
Inflaţia pentru luna iraniană cuprinsă între 20 martie şi 20 aprilie a fost de 65,8%, a declarat banca centrală, o tendinţă care este probabil să fie agravată de prăbuşirea monedei.
IRANUL DOREŞTE ÎNTÂI ÎNCETAREA OFICIALĂ A CONFLICTULUI
Cea mai recentă ofertă a Iranului pentru rezolvarea războiului de două luni, suspendat din 8 aprilie în baza unui acord de încetare a focului, ar amâna discuţiile privind programul său nuclear până la încetarea oficială a conflictului şi rezolvarea problemelor legate de transportul maritim.
Cu toate acestea, propunerea respectivă nu a îndeplinit cererea lui Trump de a discuta problema nucleară încă de la început.
Agenţiile de informaţii americane, la cererea unor înalţi oficiali ai administraţiei, studiază modul în care Iranul ar reacţiona dacă Trump ar declara o victorie unilaterală în războiul care durează de două luni şi care a devenit o povară pentru Casa Albă, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani şi o persoană familiarizată cu problemă.
De la începutul războiului, pe 28 februarie, Teheranul a blocat în mare parte toate transporturile maritime, cu excepţia celor proprii, din Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz, un punct nevralgic pentru aprovizionarea globală cu energie. În această lună, SUA a început să blocheze navele iraniene.
Postarea lui Trump pe Truth Social a prezentat o imagine simulată a sa purtând ochelari de soare şi mânuind o mitralieră, cu legenda „Gata cu domnul amabil”.
GARDIENII IRANIENI ÎŞI ASUMĂ UN ROL MAI IMPORTANT
Speranţele unei rezolvări rapide a conflictului s-au estompat de când Trump a anulat, weekendul trecut, o vizită a trimisului său special Steve Witkoff şi a ginerelui său Jared Kushner în Pakistan, ţara mediatoare.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a vizitat Pakistanul de două ori în weekend.
Iranul nu mai are un singur arbitru clerical incontestabil la vârful puterii, deoarece mai multe personalităţi politice şi militare iraniene de rang înalt, inclusiv liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei, au fost ucise în atacuri americano-israeliene.
Promovarea fiului rănit al lui Khamenei, Mojtaba, pentru a-l înlocui a conferit mai multă putere comandanţilor de linie dură din Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice, spun oficialii şi analiştii iranieni.
Trump s-a întâlnit marţi la Casa Albă cu oficiali de rang înalt ai companiilor energetice pentru a discuta despre producţia de petrol, transportul maritim şi gazul din SUA, a declarat un oficial.
Trump se află sub presiune internă pentru a pune capăt unui război pentru care a oferit justificări schimbătoare unui public american care se confruntă cu creşterea preţurilor la benzină. Ratingul său de aprobare a scăzut la cel mai mic nivel din actualul său mandat, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, care a arătat că 34% dintre americani îi aprobă performanţa, în scădere de la 36% în sondajul anterior.
Preţurile petrolului au crescut cu aproape 3% miercuri, contractul Brent atingând un maxim pe o lună, pe fondul îngrijorărilor că o blocadă prelungită a porturilor iraniene ar prelungi întreruperile de aprovizionare.
Guvernele, în special cele din Asia, caută să economisească combustibil şi cheltuiesc miliarde de dolari în subvenţii. Uniunea Europeană a relaxat regulile privind ajutoarele de stat pentru a permite statelor membre să compenseze firmele din agricultură, pescuit şi transport pentru costurile suplimentare cu combustibilul şi îngrăşămintele până la sfârşitul anului 2026, dar nu a reuşit încă să reducă consumul.