Două gemene s-au reunit după 25 de ani datorită unui video de pe youtube
alte articole
Născute acum 25 de ani în Coreea, Anais şi Samantha, separate şi date spre adopţie în Franţa şi în Statele Unite ale Americii s-au regăsit din întâmplare pe web.
Într-o zi, Anais Bordier, o tânără franceză de origine asiatică care lucrează ca designer în Londra naviga pe youtube. O înregistrare video pusă on-line de actriţa Samantha Futerman din California a şocat-o. Şoc este cuvântul potrivit deoarece Samantha părea o fotocopie a sa.
Anais şi-a făcut curaj şi a încercat să o contacteze prin intermediul Facebook. "La începutul lunii februarie 2013 - relatează Futerman - am primit un mesaj de la o fată din Londra. Zicea că m-a văzut pe youtube după care s-a dus să caute numele meu on-line şi a descoperit că ambele am fost adoptate, născute în aceeaşi zi şi în acelaşi oraş. M-am dus să mă uit la profilul ei şi am rămas surprinsă: era la fel ca al meu", relatează joi La Stampa.
O altă anchetă le-a permis să înţeleagă de ce. Anais şi Samantha s-au născut amândouă în Busan, Coreea de Sud, acum 25 de ani. Erau gemene şi mama lor le-a dat spre adopţie dar la două instituţii diferite. Deci au fost separate ajungând una în Franţa şi cealaltă în Los Angeles. "Crescând – povesteşte Anais - am avut întotdeauna sentimentul că îmi lipseşte ceva. Nu ştiam ce, dar îi simţeam lipsa. Mi-am inventat chiar şi o prietenă imaginară, Anne, cu care vorbeam şi mă jucam în fiecare zi".
Prima întâlnire dintre cele două fete au avut loc în reţea, prin intermediul Skype, unde au vorbit timp de trei ore. "Mi se părea – spune Samantha - că mă uitam într-o oglindă. Aceleaşi caracteristici şi chiar şi aceleaşi gesturi". Aşa că au decis să se întâlnească în Londra, apoi în Los Angeles şi apoi din nou în New York. Între timp, un test ADN a confirmat ceea ce era deja clar pentru amândouă: erau surori gemene separate la naştere. "Cunoaşterea adevărului - spune Anais - m-a făcut să devin mai sigură. Un sentiment de tipul: ok, mi-am regăsit jumătatea mea pierdută".
Din acel moment, cele două fete au devenit nu doar inseparabile, chiar dacă de la distanţă, dar ele au decis să pună experienţa lor la dispoziţie pentru a schimba vieţile persoanelor care trăiesc aceeaşi situaţie. Au decis să facă un documentar despre istoria lor, documentar care este finanţat de zeci de persoane adoptate, deoarece le oferă o nouă speranţă pentru a-şi descoperi rădăcinile.