Două cazuri paranormale care i-au convins şi pe cei mai proeminenţi sceptici

Relatările importante despre fenomene paranormale stârnesc întotdeauna discuţii între cei care cred că sunt autentice şi cei care încearcă să le demonteze. La un capăt al spectrului sunt unii oameni ce par să creadă relatările indiferent de ce dovezi sunt prezentate împotriva lor. La celălalt capăt, unii par hotărâţi să nege existenţa fenomenelor paranormale şi găsesc toate motivele posibile pentru a respinge dovezile. Mulţi oameni rezonabili şi curioşi sunt undeva între aceste două extreme.

Vom analiza două cazuri în care sceptici proeminenţi au fost convinşi prin experienţe personale că, deşi există multe falsuri şi cazuri în care se pot găsi explicaţii logice pentru diversele fenomene, există şi fenomene misterioase şi demne de cercetat mai atent, care sfidează explicaţiile obişnuite.

Un medium convingător

Un exemplu remarcabil, care o implică pe Leonora Piper (1857-1950), un foarte cunoscut medium. Fostul preşedinte al Societăţii pentru Cercetare Psihică, dr. David Fontana, declara în documentarul "Viaţa aceasta, viaţa următoare": "Adevăratele staruri apar destul de rar. Doamna Piper a fost probabil cel mai bun exemplu, pentru că a fost investigată de către cercetători foarte atenţi şi renumiţi".

Dr. Richard Hodgson era pe vremea aceea lector la Universitatea Cambridge, fiind renumit pentru că demasca persoane care se dădeau drept medium dar erau falşi - perioada era una în care când şedinţele de spiritism erau la modă în Regat. Hodgson, cunoscut pentru scepticismul său, ar fi afirmat, potrivit gazdei documentarului Keith Parsons, că "aproape toţi cei consideraţi medium sunt o gaşcă de scamatori vulgari înhăitaţi între ei".

Cu toate acestea, după ce a observat sute de şedinţe ale doamnei Piper în Boston, a spus: "Sincer, m-am dus la doamna Piper în urmă cu 12 ani cu scopul de a o demasca. Am intrat în casa ei (cu o mentalitate) profund materialistă, necrezând în continuitatea vieţii după moarte. Acum însă cred. Adevărul mi-a fost prezentat în aşa fel încât a eliminat îndoiala".

Scepticii de azi încă ridică îndoieli privitoare la abilităţile doamnei Piper, unul dintre motivele cele mai puternice fiind că un spirit francez căruia ea îi facilita comunicarea cu societatea nu putea vorbi limba franceză şi că, uneori, declaraţiile sale s-au dovedit a fi false.

Pe de altă parte claritatea comunicării între un spirit şi un medium, în cazul în care o astfel de comunicare există, s-ar putea să nu fie cum îşi imaginează scepticii. De exemplu, cunoştinţele limitate de franceză ale d.nei Piper au limitat, poate, comunicarea spiritului în această limbă. Mai există posibilitatea ca spiritul să fi minţit cu privire la identitatea sa, sau că, poate, uneori Piper să fi transmis informaţii din subconştientul ei, care nu proveneau din comunicarea cu spiritul respectiv, şi care "bruiau" mesajul primit.

Toate aceste lucruri nu arată cert că Piper nu intermedia conversaţii cu spiritele.

Hodgson a considerat unele dintre aceste argumente împotriva abilităţilor dnei Piper ca fiind autentice, dar s-a declarat ferm convins de autenticitatea anumitor cazuri care păreau să sfideze toate aceste argumente.

O serie de şedinţe cu dna Piper l-au convins nu doar pe Hodgson, ci şi pe dr. James H. Hyslop, un profesor de etică şi logică de la Universitatea Columbia, care a fost subiectul unor şedinţe. Lui Piper nu i-a fost dezvăluită identitatea lui Hyslop.

Cu toate acestea, Piper părea capabilă să ofere informaţii relevante despre Hyslop, inclusiv numele său şi detalii despre convorbirile personale pe care le-a avut, pretinzând că le are de la tatăl şi fratele acestuia, ambii fiind morţi.

Tatăl lui Hyslop i-ar fi spus acestuia, prin Piper, "Ce-ţi aminteşti, James, de discuţiile noastre despre Swedenborg? Îţi aminteşti când am vorbit într-o seară în bibliotecă despre descrierea sa din Biblie? Hyslop şi-a amintit despre o astfel de conversaţie cu tatăl său.

Michael E. Tymn, autor de cărţi despre viaţa de după moarte, a rezumat cazul pe site-ul Academia pentru Studii Spirituale şi despre Constiinţă: "[Tatăl său] a întrebat ce s-a întâmplat cu vechiul său cal, oferind şi numele calului, Tom. El a spus că vechiul său prieten, Steele Perry, s-au mutat spre vest. El a mai precizat că un alt prieten, Harper Crawford, a fost implicat într-o dispută referitoare la amplasarea unei orgi într-o biserică. Ultimele două faptele erau în afara domeniului de aplicare al telepatiei pentru că nici măcar fiul presupusului spirit, Hyslop, nu ştia nimic despre ele, însă mai târziu le-a verificat întrebând rudele şi s-au dovedit a fi adevărate.

"După cum a concluzionat Hyslop, nu avea cum să fie o înşelătorie. Chiar dacă doamna Piper ar fi ştiut că venea la şedinţă, deşi nu a ştiut, ea ar fi trebuit să angajeze un detectiv particular să sape după fapte obscure într-un oraş aflat la aproape 1200 km depărtare, într-o perioadă în care călătoriile şi comunicaţiile erau lente şi costisitoare. Apoi ea ar fi trebuit să îşi asume că niciuna dintre rudele lui Hyslop nu i-ar fi spus acestuia că un detectiv particular a fost acolo şi a întrebat despre nume de cai, porecle, dispute în biserică etc. Şi investigatorul ar fi trebuit să fi aflat cumva despre discuţiile private pe care Hyslop le-a avut cu tatăl său. "

Un al caz de "simplă coincidenţă"

Dr. Michael Shermer este editorul fondator al revistei Skeptic, directorul executiv al Skeptics Society şi cronicar lunar al Scientific American.

Shermer a scris pe 16 septembrie 2014 despre o experienţă care l-a determinat să ajungă la concluzia că "nu ar trebui să închidem uşile percepţiei care pot fi deschise pentru noi ca să ne minunăm de misterios".

Lucrurile logodnicei sale fuseseră expediate în Statele Unite din Germania, iar printre ele se afla un radio cu tranzistori, din 1978, care aparţinuse bunicului acesteia. Ea fusese foarte apropiată de bunicul ei, care murise când fata avea 16 ani. Radioul stătise tăcut zeci de ani, şi, după ce l-a primit, în ciuda eforturilor sale, Shermer nu a reuşit să îl facă să meargă. Bătrânul radio a continuat să rămână tăcut într-un sertar de birou din dormitorul cuplului.

Cu toate acestea, trei luni mai târziu, în iunie 2014, se căsătoreau. Viitoarea soţie sa i-a cerut lui Shermer o discuţie între patru ochi. Se simţea singură, îi lipsea familia ei din Germania şi îşi dorea ca bunicul ei să fi fost în viaţă şi să o conducă la altar.

Cuplul a mers în partea din spate a casei unde au auzit muzică - se auzea un cântec de dragoste. Au căutat în zadar sursa de unde venea muzica, apoi "soţia mea mi-a aruncat o privire pe care nu am mai văzut-o de când thrillerul supranatural Exorcistul a uimit publicul". "Nu poate fi ceea ce cred că este, nu?", a spus ea.

Era radioul cu tranzistori din sertar. "Bunicul meu este aici cu noi," a spus ea, cu lacrimi în ochi. "Nu sunt singură".

Fiica lui Shermer auzise muzică venind de la radio chiar înainte să înceapă ceremonia, deşi cuplul fusese în cameră cu doar câteva momente înainte şi nu se auzea muzica. Radioul a continuat să meargă în noaptea nunţii. "Ca un făcut, s-a oprit a doua zi şi de atunci a rămas tăcut," a scris Shermer.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.