Dosarul maşinilor furate: Cristi Munteanu, fost portar la Dinamo, cinci ani de închisoare cu executare
alte articole

În dosarul privind înşelăciuni cu maşini cumpărate în leasing, au fost condamnaţi vineri la mai mulţi ani de închisoare, Cristi Munteanu, fost portar al echipei de fotbal Dinamo, şi Andrei Mărgăritescu, şi el fost jucător la gruparea din Ştefan cel Mare.
Conform unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, care a menţinut astfel hotărârea Tribunalului Bucureşti, Cristi Munteanu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar Mărgăritescu a primit trei ani de închisoare cu suspendare, în acelaşi dosar.
Decizia nu este definitivă, iar cei doi sportivi pot face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Fotbaliştii fuseseră condamnaţi la data de 26 aprilie de Tribunalul Bucureşti la pedepse de cinci ani şi, respectiv, trei ani de închisoare cu executare.
Mărgăritescu a fost găsit vinovat pentru trei infracţiuni, tăinuirea unor bunuri provenite din furt şi pentru fals în înscrisuri şi uz de fals, iar Munteanu - pentru complicitate la tentativă de înşelăciune.
Cu mai puţin de 11 persoane au fost reţinute în 2011, într-un dosar care vizează furtul maşinilor de lux.
Reţinuţii au fost acuzaţi că înscenau furtul autoturismelor pentru a încasa banii din asigurări.
Cei doi fotbalişti deţineau astfel de maşini furate, dar au susţinut tot timpul că nu au nicio legătură cu reţeaua de hoţi şi cu activitatea acestora.