Dosarul "Ferma Băneasa". Prinţul Paul reţinut, Remus Truică scapă de "Beciul Domnesc"

După mai multe ore de audieri la sediul DNA Braşov, prinţul Paul a fost reţinut vineri pentru 24 de ore în noul dosar al retrocedărilor ilegale de terenuri în care este implicat presupusul grup infracţional condus de Remus Truică.
Prinţul Paul (printulpaulderomania.ro)
Andrei Pricopie
11.12.2015

Procurorii DNA îl acuză pe prinţul Paul de cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.

Prinţul Paul urmează să fie prezentat, sâmbătă, magistraţilor Curţii de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acelaşi dosar s-a dispus, tot astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi de luarea măsurii controlului judiciar faţă de Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, în prezent preşedinte al aceleiaşi instituţii.

Între timp, controversatul om de afaceri Remus Truică şi avocatul Mihăiţă Roşu au fost plasaţi în arest la domiciliu, în timp ce Lucian Mateescu, Marius Marcovici şi Dan Andronic vor fi cercetaţi sub control judiciar, decizie luată de magistraţii Curţii de Apel Braşov, care nu este însă definitivă.

Procurorii DNA susţin că Remus Truică se afla în centrul unui grup infracţional format din Benjamin Steinmetz, Tal Silberstein, Shimon Shevez, Dan Andronic, Marius Marcovici, Lucian Mateescu şi avocatul Robert Roşu.

Inculpaţii sunt acuzaţi că au reuşit să obţină retrocedarea ilegală în natură a Fermei Regale Băneasa, producând bugetului de stat un prejudiciu de peste 135 milioane de euro.

Procurorii îşi prezintă cazul împotriva prinţului Paul

"Începând din anul 2006, inculpatul Al României Paul Philipe i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional (între care inculpaţii Roşu Robert, Marcovici Andrei Marius, Mateescu Lucian, Andronic Dan) o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor.

Inculpatul Al României Paul Philipe împreună cu inculpatul Truică Remus şi ceilalţi membri a grupului, au ascuns apoi natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea la data de 01.11.2006, a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între Al României Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Truică Remus.

În concret, acest contract redactat de Roşu Robert, prevede că Al României Paul Philipe, în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi "Ferma Băneasa" cu un teren în suprafaţă de 28,63 ha).

Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, inculpatul Al României Paul Philipe a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare –cumpărare, înţelegeri ("înţelegerea" din data de 13.04.2011 şi actul adiţional la aceasta).

În cursul anului 2008, urmare a unei notificări formulate de Paul Philippe al României, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, urmărind obţinerea de foloase necuvenite, primul menţionat împreună cu Roşu Robert şi Truică Remus, l-a ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Aceasta, în condiţiile în care Paul Philippe al României cunoştea că documentaţia este incompletă şi nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru retrocedarea terenului. Acesta a şi participat la discuţiile din şedinţa Consiliului de administraţie al institutului şi a exercitat presiuni asupra membrilor acestuia (prin invocarea descendenţei sale, dar şi a unor pretenţii de daune în cazul respingerii cererii).

Drept urmare, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008, consiliul de administraţie al Institutului a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar în aceeaşi zi, 26.09.2008, a fost încheiat şi protocolul de predare – preluare al terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat.

Decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii, cauzându-se prejudicierea statului român cu suma de 135.874.800 euro (echivalent a 500.399.713 lei). Această sumă reprezintă totodată folos necuvenit pentru Al României Paul Philipe, Truică Remus şi asociaţii acestuia în grupul infracţional."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor