"Dosare la comandă, ţinte şi protejaţi" - Procurorul-şef Marius Voineag, pus la zid după bilanţul DNA

Bilanţul DNA prezentat de Marius Voineag nu este un exerciţiu de transparenţă, ci unul de imagine. Un CV lustruit pentru următorul pas: încă o funcţie de conducere la nivelul Parchetului General, a atras atenţia fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion, care spune că „problema este că realitatea din spatele cifrelor arată exact opusul”.

Deputatul USR a subliniat că DNA nu se evaluează în comunicate cosmetizate, ci în rezultate concrete. Iar cifrele nu susţin nicio „performanţă” extraordinară.

Redăm mai jos analiza lui Stelian Ion:

Încep cu cireaşa de pe tort.

În 2023 Voineag promitea un DNA 2.0 concentrat pe recuperarea prejudiciilor.

Ce avem azi? Un DNA anemic care a pus în 2025 măsuri asigurătorii într-un cuantum de aproximativ 9 ori mai mic decât în 2022.

– măsuri asiguratorii

2022: până la concurenţa sumei de 2.271 milioane lei

2025: indisponibilizări de bunuri în valoare de 254 milioane lei

Scăderea este stupefiantă. Ai spune că lipseşte o cifră undeva. Din păcate, ceea ce lipseşte este decenţa acestui domn care nu are nicio jenă să denatureze adevărul.

– Persoane trimise în judecată:

2022 – 779 (565 cu rechizitoriu, 214 cu acorduri de recunoaştere)

2025 – 792 (539 cu rechizitoriu, 253 cu acorduri de recunoaştere)

De menţionat că în 2023 au fost trimişi în judecată 651 de inculpaţi, în 2024 - 683.

După reculul din 2023–2024, revenirea din 2025 nu schimbă problema de fond.

– Marea corupţie (demnitari de rang înalt):

2022: 2 miniştri, 4 parlamentari, 1 prefect, 16 primari, 3 preşedinţi de consiliul judeţean

2025: 0 miniştri, 1 secretar de stat, 2 parlamentari, 0 prefecţi, 11 primari, 0 preşedinţi de consiliul judeţean

Dispar dosarele de vârf. Exact acolo unde ar trebui să fie miza.

– Rata achitărilor (~9,6%) este prezentată ca succes, deşi reflectă în bună măsură dosare instrumentate anterior, în perioada conducerii lui Crin Bologa.

În locul marilor dosare de corupţie, vedem tot mai des cauze discutabile sau “dirijate”:

– Dosarul Vlad Voiculescu – acuzaţii fragile, preluate din retorică politică a PSD, ţinut ani de zile fără o finalizare clară

– Dosarul Flavia Boghiu – o construcţie forţată, fără consistenţă juridică reală cu achitare în prima instanţă.

– Dosare sensibile privind persoane influente care s-au bucurat de protecţia lui DNA- Marius Voineag (Nicu Marcu – ASF, Ion Mocioalcă, Mircea Minea – Chiajna, dosarul BMW-urilor, dosarul Nordis, dosarul Vergil Chiţac, dosarul achiziţiilor SRI, Dragoş Dobrescu, Remus Truică etc)

Imaginea de ansamblu: dosare la comandă, ţinte şi protejaţi.

Dar problema nu este doar de rezultate, ci şi de eficienţă managerială.

Voineag recunoaşte existenţa a sute de dosare închise prin prescripţie.

Dacă managementul ar fi fost performant, unde sunt mecanismele interne de prioritizare?

Transferul vinei exclusiv pe Parlament este incorect, cauza principală fiind de fapt decizia “nucleară” a CCR din 2022, dar şi lentoarea soluţionării unor dosare. DNA avea obligaţia să accelereze dosarele sensibile la prescripţie şi să prioritizeze cauzele vechi. De asemenea, Voineag ar fi trebuit să se folosească de hotărârea CJUE pe prescripţie, nu să abandoneze lupta ţinând cont doar de decizia CCR şi de hotărârea ÎCCJ. În cel mai rău caz putea să încerce continuarea procesului pe latură civilă pentru recuperarea prejudiciului, dacă instanţa dispunea încetarea procesului penal pe motivul prescrierii răspunderii.

Se invocă inclusiv „succesul OCDE”.

În realitate, aderarea este un proces guvernamental şi o evaluare sistemică.

Atribuirea acestui rezultat exclusiv DNA este o supra-evaluare artificială.

În acelaşi timp, resursele au crescut semnificativ:

– 100 procurori

– 144 poliţişti

Unde este creşterea proporţională a performanţei? Creşterea resurselor nu este un obiectiv în sine, este un mijloc, el trebuie să se reflecte în rezultate.

Nu o vedem nici în marile dosare, nici în impactul sistemic.

Se adaugă un tipar constant: transferul responsabilităţii către alţii – Parlament, CCR, instituţii de control – în absenţa oricărei autocritici reale.

Şi poate cea mai gravă problemă: lipsa indicatorilor esenţiali.

Bilanţul nu clarifică:

- prejudiciile create prin infracţiunile pentru care DNA a dispus trimiteri în judecată, foloasele obţinute ilegal de către infractori.

– impactul sistemic al acestor cauze.

Fără aceşti indicatori, orice evaluare devine pur decorativă.

În paralel, rămân problemele serioase de conduită instituţională:

– intervenţii în dosarele subordonaţilor

– „non-combat” în cauze sensibile

– retragerea discutabilă a unor căi de atac

– ignorarea deciziilor CJUE privind prescripţia cu consecinta îngreunării recuperării prejudiciilor

– scurgeri de informaţii şi practici de tip „justiţie televizată”

– mutarea accentului de pe marea corupţie pe cauze mai facile

– dependenţă de sesizări externe

– o cultură organizaţională tot mai degrabă tranzacţională decât meritocratică etc.

Toate acestea nu apar în bilanţuri. Dar ele definesc realitatea.

DNA „2.0” nu a livrat în lupta împotriva marii corupţii.

Dimpotrivă.

Concluzia este simplă: păstrarea lui Marius Voineag într-o funcţie de conducere relevantă ar fi o mare greşeală pentru sistemul judiciar din România.