Doi moldoveni cu legături islamice care voiau să ajungă în Franţa, prinşi la graniţa cu România
Doi tineri din Republica Moldova, în vârstă de 19, respectiv 26 de ani, au încercat să treacă fraudulos graniţa cu România, înot, informează B1 TV.
alte articole
Cei doi s-au opus reţinerii şi au încercat să fugă, forţând astfel autorităţile să folosească armele din dotare. S-au tras focuri de avertisment, tinerii fiind în final imobilizaţi, percheziţionaţi şi reţinuţi.
Destinaţia finală a tinerilor, ambii cu antecedente, era Franţa, iar autorităţile fac verificări cu privire la acţiunile pe care le-ar fi urmărit în spaţiul european.
Unul dintre cei doi cetăţeni ai R. Moldova fusese închis pentru omor, iar în perioada de detenţie s-a convertit la islam. De altfel, în percheziţiile corporale s-au găsit asupra lor obiecte islamice şi cărţi care propovăduiesc islamismul.