Doi medici stomatologi reţinuţi după ce ar fi făcut intervenţii estetice ilegale pe pacienţi


Doi medici, o femeie din Arad şi iubitul ei din judeţul Timiş, sunt cercetaţi pentru exercitarea fără drept a unei profesii şi pentru deţinerea unor substanţe interzise, relatează ObservatorNews
Femeia lucra ca dentistă în Arad, iar partenerul ei îşi desfăşura activitatea în Timiş. Cei doi ar fi oferit servicii estetice pacienţilor, fără a deţine competenţele necesare în acest domeniu.
Poliţiştii au descins la cabinetele medicale şi la locuinţele celor doi, unde au descoperit mai multe plicuri care conţineau prafuri de culoare albă, despre care se presupune că ar fi fost utilizate în proceduri estetice neautorizate.
Mostrele au fost ridicate şi trimise la laborator pentru expertiză
Bărbatul ar fi fost verificat şi în perioada pandemiei, însă atunci autorităţile nu au reuşit să găsească probe concrete care să confirme suspiciunile
Ancheta este în desfăşurare, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi medici