DNA, reacţie după ancheta RISE: O parte din dezvăluiri fac deja obiectul unui dosar penal

Veste proastă pentru preşedintele PSD Liviu Dragnea. Pe masa DNA se află deja un dosar penal care vizează unele dintre aspectele relevate de ancheta jurnaliştilor de la RISE Project.
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
07.07.2017

Direcţia Naţională Anticorupţie a venit cu precizări în urma publicării investigaţiei RISE Project - "Serviciul lor secret" - care vizează afacerile liderului PSD Liviu Dragnea.

"O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penalei in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei", a transmis vineri, în cadrul unui comunicat de presă, instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit agenţiei anticorupţie, după începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia.

"Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se mai arată în comunicatul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor