Dionis Cenuşă: Andrei Năstase va coagula electoratul de dreapta împotriva candidatului PSRM la Primăria Chişinău

Eşecul lui Andrei Năstase în alegerile din Chişinău va putea fi folosit de către socialişti şi democraţi pentru a discredita Platforma DA şi PAS, afirmă analistul politic.
Andrei Năstase, liderul PPPDA (facebook.com / AndreiNastase)
Ştefan Sârbu
30.03.2018

Analistul politic Dionis Cenuşă susţine că numirea unui candidat unic al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Platformei DA pentru alegerile din Chişinău ar fi o decizie utilă pentru perspectivele electorale ale viitoarei coaliţii electorale (bloc), formate de către aceste formaţiuni politice. Decizia este oarecum întârziată, fapt ce a permis răspândirea percepţiei că PAS şi Platforma DA au probleme de comunicare şi de găsire a unui numitor comun.

Politologul menţionează că în mod practic, participarea lui Andrei Năstase în campania pentru alegerile municipale poate ajuta la sporirea vizibilităţii lui în spaţiul public şi îmbunătăţirea poziţiei sale în sondaje. Ca rezultat, va fi influenţată pozitiv atractivitatea Platformei DA în rândul alegătorilor, tentaţi să investească mai multe speranţe şi încredere în partidul Maiei Sandu.

Totodată, analistul notează că succesul sau eşecul lui Năstase la alegerile pentru primăria Chişinăului va putea avea atât impact pozitiv cât şi unul negativ. Pe de o parte, participarea lui Năstase poate coagula electoratul de dreapta împotriva candidatului socialiştilor, asociat cu Dodon şi respectiv agenda pro-rusă. Pe de altă parte, eşecul în alegeri va putea fi folosit atât de către socialişti cât şi de democraţi pentru a discredita Platforma DA şi PAS. ”Socialiştii vor încerca să speculeze pe ideea că locuitorii Capitalei gândesc mai pragmatic şi mai puţin geopolitic. Iar democraţii ar putea promova o relaţie de cauzalitate între eşecul lui Năstase şi refuzul lui şi al Maiei Sandu de a accepta sprijinul partidului de la guvernare.”

În opinia lui Dionis Cenuşă, şansele lui Năstase de a obţine victorie în alegerile municipale ar fi minime, în mare parte din cauza absenţei acestuia şi a Platformei DA din dezbaterile despre situaţia din Capitală. Spre deosebire de Năstase, candidatul din partea socialiştilor este mai bine poziţionat, fiind puternic avantajat de asocierea cu opoziţia faţă de multiple proiecte controversate derulate de administraţia lui Chirtoacă.

”Aceasta reprezintă un test nou pentru PAS şi Platforma DA, după alegerile prezidenţiale din 2016, care parţial va confirma dacă acestea dispun de capacitatea necesară pentru a mobiliza electoratul pentru candidatura lui Năstase”, a adăugat analistul.

În concluzie, Dionis Cenuşă ţine să precizeze că orice demonstraţie a faptului că opoziţia extra-parlamentară de dreaptă poate dialoga şi adopta paşi comuni sporeşte semnificativ oportunităţile sale electorale, atât pe circumscripţii uninominale cât şi pe liste de partid. În pofida unei eventuale înfrângeri în Chişinău, participarea la alegerile locale pentru Capitală constituie o investiţie în scrutinul de la finele lui 2018.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor