Dinel Staicu, condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a mituit trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti

Omul de afaceri Dinel Staicu a fost condamnat, joi, la 5 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, după ce a plătit 1 milion de euro pentru a scăpa de condamnarea la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.
Flori Mladin
25.09.2014

alte articole

(photos.com)
Flori Mladin
25.09.2014

Omul de afaceri Dinel Staicu a fost condamnat, joi, la 5 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, după ce a plătit 1 milion de euro pentru a scăpa de condamnarea la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.

Pe 8 mai 2014, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe Dinel Staicu la trei ani şi patru luni de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat că a mituit o judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti. Dinel Staicu şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, printre care şi fratele său, Marian Staicu, precum şi magistrata Veronica Cîrstoiu, au atacat cu apel la Curtea Supremă hotărârea magistraţilor constănţeni.

Joi, magistraţii bucureşteni au dat verdictul final - 5 ani de închisoare cu executare.

În rechizitoriul procurorilor se arată că judecătoarele Veronica Cârstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu au falsificat, la redactare, decizia penală din 22 februarie 2012, pronunţată în dosarul în care Dinel Staicu a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării la 7 ani închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

Judecătoarele de la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală au desfiinţat ilegal trei hotărâri judecătoreşti şi au anulat mandatul de executare a pedepsei de şapte ani închisoare emis pe numele lui Dinel Staicu.

Dinel Staicu se află în arest preventiv din luna august 2013. Perioada petrecută în arest urmează să fie scăzută din pedeapsa primită.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor