Dîncu: Intrarea PSD în Opoziţie a fost un dar dumnezeiesc. NU exclud o guvernare cu PNL (Europa Liberă)

Vasile Dîncu
Vasile Dîncu (Screenshot)

Pariul preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, este că actuala Coaliţie de guvernare va rezista, cu mari probleme, până în 2023. Social-democratul a susţinut, într-un interviu pentru Europa Liberă, că nu exclude ca PSD să intre la guvernare până în 2024 alături de PNL, dar că acest lucru nu se va întâmpla în acest an.

Reporter: PSD a fost izolat după alegeri. A ieşit pe primul loc, dar nu a reuşit să adune în jurul său o majoritate. A fost o ocazie pe care PSD şi-a oferit-o pentru a se reconstrui?

Vasile Dîncu: PSD a moştenit în 2020 un fel de istorie odioasă după perioada în care Liviu Dragnea a fost diabolizat, a schimbat trei guverne ale PSD, peste 100 de miniştri. O fragmentare a acţiunii politice care nu putea să ducă la o imagine bună. Am avut de partea cealaltă partide de dreapta care nu au venit cu un program de dreapta consistent, ci cu paradigme morale, pe programe bazate pe emoţie negativă. PSD-ul venea dintr-o situaţie destul de dificilă. A câştigat alegerile, dar faptul că a intrat în Opoziţie, după părerea mea, este un dar dumnezeiesc. A avut ocazia să reflecteze asupra trecutului, să schimbe ceea ce trebuie schimbat şi să construiască o nouă ideologie, o nouă organizare a partidului.

Reporter: O soluţie ar fi un guvern de uniune naţională?

Vasile Dîncu: Nu cred că susţinem un guvern de uniune naţională decât dacă se reface cu totul aritmetica electorală, în sensul că cei care au câştigat alegerile primesc dreptul de a-şi aduce un prim ministru şi de a face ei o majoritate.

Reporter: Dacă PSD nu primeşte premierul, nu intră la guvernare până în 2024?

Vasile Dîncu: Cred că PSD nu va accepta să fie a doua sau a patra roată de la căruţă în această situaţie. Am văzut că există o mitologie după care PSD va înlocui USR în guvern. Acest lucru nu se va întâmpla cu siguranţă. Avem şi motive strategice.

Reporter: Excludeţi o guvernare cu PNL până în 2024?

Vasile Dîncu: Nu exclud o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condiţiile de acum, să fim tractaţi de locomotiva Cîţu sau de un alt premier liberal.

Reporter: În 2016 aţi făcut parte dintr-un guvern de tehnocraţi. Un astfel de premier tehnocrat, care să conducă un guvern PSD – PNL, e posibil?

Vasile Dîncu: Nu ştiu dacă e uşor de acceptat această variantă. Nu cred că ar putea să funcţioneze un asemenea guvern.

Interviul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne