Diana Buzoianu, după controlul la Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării: "Suntem într-o situaţie la marginea dezastrului"

Diana Buzoianu (Diana Buzoianu / Facebook)
Loredana Diacu
18.04.2026
Diana Buzoianu (Diana Buzoianu / Facebook)
Loredana Diacu
18.04.2026

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, concluziile controlului efectuat de Corpul de Control la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Ea a avertizat că situaţia din zonă este extrem de gravă şi a anunţat că raportul va fi trimis Agenţiei Naţionale de Integritate, întrucât există semne de conflict de interese, dar şi către DNA

„Practic, suntem într-o situaţie la marginea dezastrului”, a declarat ministra la începutul conferinţei de presă.

Potrivit Dianei Buzoianu, „instrumente legitime” care ar fi trebuit să asigure ordine şi respectarea legii au fost deturnate şi folosite în alte scopuri, inclusiv pentru exercitarea de presiuni şi pentru avantaje ale unor grupuri de interese

Ministra a mai declarat că mai multe fonduri europene au fost pierdute sau proiecte importante au fost blocate ori afectate.

„Fondurile europene au fost pierdute, sau, mai concret spus, o parte dintre proiecte au fost chiar sabotate”, afirmă ministra Mediului.

„Unul dintre lucrurile care au fost menţionate şi ocupă o mare parte din raportul Corpului de Control reprezintă reorganizarea care a fost făcută în administraţia rezervaţiei Deltei Dunării. În 2024 s-a creat această reorganizare în care domnul guvernator Bulete a reorganizat toată structura Deltei Dunării. Şi s-a creat o direcţie mamut în care sunt puse de la direcţii de control până la direcţii de avizare, până la direcţii de regulament. Deci toate tipurile de activităţi pe care le-ar putea face Delta Dunării se regăsesc în această direcţie mamut. Această direcţie mamut ocupă în momentul de faţă undeva la aproximativ 50-60% din personalul din Delta Dunării. Cine conduce această direcţie mamut, astăzi, pe hârtie, pe organigramă? Domnul Bulete.”, a declarat Buzoianu

Reamintim că vineri, premierul Ilie Bolojan a decis, la propunerea ministrului Mediului, schimbarea din funcţie a guvernatorului Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) Bogdan-Ioachim Bulete. În locul acestuia a fost numit Florin Stăneaţă, director al APIA Tulcea. Deciziile au fost publicate vineri în Monitorul Oficial.

În cadrul conferinţei de presă de sâmbătă, Buzoianu a mai făcut o serie de declaraţii referitor la funcţiile deţinute de Bogdan Bulete în cadrul administraţiei rezervaţiei Deltei Dunării.

„Cât timp domnul Bulete era guvernatorul Delta Dunării, era de asemenea şi director cu funcţia suspendată într-o direcţie micuţă din rezervaţia Delta Dunării. Domnul guvernator Bulete a venit şi a propus să se creeze această direcţie mamut. După ce a propus înfiinţarea acestei direcţii mamut, domnul guvernator Bulete îi trimite o notificare domnului director Bulete în care îi spune că i se va vacanta postul de director. Apoi, tot domnul guvernator Bulete îi spune directorului Bulete că poate să decidă să fie director pe noua direcţie mamut. Câteva zile mai târziu, domnul director Bulete îl anunţă pe domnul guvernator Bulete că este de acord să fie director pe direcţia mamut.”, a precizat ministra

Întrebată, în contextul schimbării lui Bogdan Bulete din funcţie, la propunerea ministrei Mediului, dacă acesta va continua să deţină funcţia de director, Diana Buzoianu a răspuns: "Noi am aflat de câteva zile de această situaţie în urma raportului primit. Vă garantez că eu voi face tot posibilul să atac toate deciziile care au fost luate în conflict de interese. Şi oricum mandatul noului guvernator este să urgenteze o reorganizare, ceea ce înseamnă că, sigur, astăzi domnul Bulete este director în direcţia mamut. Dar eu nu cred că acest lucru va putea să rămână aşa în perioada imediat următoare."

Ministrul Mediului a mai declarat că fosta conducere a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării ar fi folosit controalele mai degrabă ca mijloc de presiune asupra operatorilor, în loc să urmărească respectarea legii.

Ea a precizat că au fost identificate cazuri în care unii agenţi economici au fost verificaţi de mai multe ori într-un interval foarte scurt, în timp ce alţii nu au fost controlaţi deloc.

Ea a declarat că au existat şi operatori care nu au fost verificaţi deloc în ultimii ani sau care au fost controlaţi o singură dată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos