Dezastrul continuă. Încă un cutremur de de 7,7 grade zguduie Turcia
Turcia anunţă al doilea cutremur puternic în mai puţin de 12 ore de la devastatorul seism de 7,8 grade care a zguduit ţara în zori. Presa de stat din Siria a declarat, de asemenea, că Damascul a fost afectat de ultimul cutremur de mari dimensiuni, deşi detaliile rămân puţine.
Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC) a declarat că datele preliminare arată că noul seism a avut o magnitudine de 7,7 grade pe scara Richter şi s-a produs la 67 km nord-est de Kahramanmaraş, Turcia, la o adâncime de 2 km, scrie Guardian. Autoritatea de gestionare a dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă din Turcia a declarat că a fost puţin mai mic, cu magnitudinea de 7,6 şi la o adâncime mai mare.
Bilanţul oficial combinat al victimelor primului cutremur din Turcia şi Siria se ridicase deja la peste 1.200 de morţi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan descriindu-l ca fiind cel mai mare dezastru din ţară din 1939 încoace. El a precizat că 912 persoane au fost ucise, iar 5.383 au fost rănite.
Agenţia de ştiri de stat siriană a raportat peste 320 de morţi în ţară şi peste 1.000 de răniţi. Serviciul de salvare Căştile Albe a raportat, de asemenea, că 147 de persoane au murit şi peste 340 au fost rănite în Siria, în zonele în care operează.
Primul cutremur s-a produs în timp ce oamenii dormeau şi a avut o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter, unul dintre cele mai puternice seisme din regiune pe o perioadă de aproape un secol. Operaţiunile de căutare şi salvare au fost îngreunate de vremea nefavorabilă. Preşedintele Turciei a declarat că peste 45 de naţiuni şi-au oferit până în prezent ajutorul.