Despre relaţiile Chinei cu Peninsula Coreeană

Există cel puţin 3000 de ani de istorie în relaţia dintre China şi Peninsula Coreeană. Primele date istorice înregistrate datează de la momentul în care împăratul Wu al dinastiei Zhou a stabilit stăpânirea feudală.

Ji Zi, fratele împăratului Zhou (ultimul al dinastiei Shang), a fost desemnat ca domnitor în Phenian şi numele ţării a devenit ChaoXian (Coreea de Nord). La acel moment, partea de sud a Peninsulei Coreene avea trei ţări similare; toate erau numite Han (Coreea de Sud). Acum, numele ţării din sud este Ţara Han, aşa cum a fost moştenit din tradiţia antică.

La câteva sute de ani după ce împăratul Wu al dinastiei Zhou a desemnat domnitorii feudali, Coreea de Nord a epocii lui Ji Zi s-a sfârşit. Dinastia Han a transformat-o într-o prefectură numită Prefectura Xuan Fu, ceea ce înseamnă prefectura tigrilor negri.

Numele sugerează că au existat o mulţime de tigri siberieni în această regiune din timpurile străvechi, multe piei de tigru provenind de aici. Această regiune a dat naştere la oameni foarte îndrăzneţi, eroi care puteau supune tigrii.

Câteva sute de ani mai târziu, grupul etnic coreean s-a mutat în zonă şi a devenit populaţia majoritară. După ce coreenii şi-au întemeiat ţara, relaţia lor cu dinastia din Câmpia Centrală a Chinei s-a complicat.

Comuniştii chinezi au reuşit să-i forţeze pe micii împăraţi Kim să fie pioni ai regimului

Uneori erau vremuri de război, alteori era pace. Uneori au fost supuşi ai dinastiilor chineze şi uneori au fost independenţi. Cu toate acestea, cultura şi relaţiile lor comerciale cu China au fost întotdeauna strânse.

Hainele etnice de festival din Coreea de Sud şi de Nord din zilele noastre sunt de fapt în stilul de îmbrăcăminte al dinastiei Song din China, fiind conservate într-o stare desăvârşită. Evantaiele rabatabile pe care le folosesc chinezii în timpul verii au venit într-adevăr din Coreea.

În timpul dinastiei Ming din China, Coreea a fost pusă sub stăpânirea regilor din familia Li. Relaţia dintre acest regat peninsular şi dinastia din Câmpia Centrală a Chinei a fost stabilizată timp de câteva sute de ani.

Cu toate acestea, structura socială din Coreea nu a copiat-o pe cea din China. În schimb, a continuat ca o societate feudală similară cu cea din Japonia. Majoritatea populaţiei era formată din sclavi şi pescari, iar industria era rudimentară.

Economia, politica şi apărarea se bazau toate pe dinastia chineză, fapt similar cu relaţia dintre coloniile din Vest şi statele lor suzerane.

Coreea modernă

Această situaţie a continuat până la cel de-al doilea război chino-japonez din 1894-1895. Ulterior, societatea, economia şi cultura coreeană au făcut progrese rapide, Coreea devenind o ţară modernă. După cel de-al doilea război mondial, în conformitate cu acordul încheiat între Statele Unite şi Uniunea Sovietică, peninsula a fost împărţită în două jumătăţi.

Cea din nord a devenit o ţară comunistă, în timp ce partea din sud a continuat de înveţe de la Occident. În cele din urmă, sudul a fost capabil să intre în rândul ţărilor occidentale şi să se modernizeze. Această evoluţie separată a fost similară cu traseul părţilor de sud şi de nord ale Chinei.

Cu toate acestea, spre deosebire de timpurile antice, actuala Coreea nu reprezintă o cultură feudală rămasă în urma Câmpiei Centrale a Chinei. Japonia, care se îndreaptă spre modernizare, a fost capabilă să insufle mult conţinut în cultura coreeană - pe lângă ştiinţă, tehnologie, literatură şi muzică etc. a introdus, de asemenea, şi naţionalismul, care a fost cândva popular în Europa.

Coreenii au renunţat treptat la cultura lui Confucius, pe care au urmat-o pentru mai mulţi ani şi au reluat spiritul independent, uneori arogant, al coreenilor din antichitate.

Astfel, oamenii din partea sudică au protestat continuu împotriva americanilor care îi protejau, iar dictatorii din nord n-au fost niciodată cu adevărat recunoscători regimului comunist chinez care îi protejează.

Din când în când, aceşti dictatori au avut idei groaznice care au provocat dureri de cap regimului chinez. Înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice, Kim Il Sung a oscilat între cele două state suzerane, China şi Uniunea Sovietică - bazându-se pe recompensele acordate de aceste două părţi; el a menţinut în nord regimul dictatorial extrem de înapoiat.

Din când în când Kim Jong-un sare calul, acţionând ca un copil răsfăţat care vrea bomboane

Până la Kim Jong-Il - fiul lui Kim Ir Sen - nu a existat nicio Uniune Sovietică, astfel că el a pierdut posibilitatea de a juca un joc dublu. Kim Jong-Il s-a comportat pur si simplu grosolan. Uneori, Coreea de Nord acţiona pentru regimul comunist chinez, dar din când în când, Kim Jong-Il alterna acest lucru cu un comportament inadecvat la adresa comuniştilor chinezi pentru a-şi arăta independenţa în faţa poporului nord-coreean, pentru a încuraja psihologia arogantă a acestuia şi a-şi menţine astfel autoritatea.

Cu toate acestea, acest truc ieftin este greu de menţinut. Odată ce este expus va duce la colaps. Probabil că cel de-al treilea împărat mic al dinastiei Kim a realizat acest lucru, şi, astfel, el se pregăteşte să înveţe ceva de la Deng Xiaoping, încercând să facă unele reforme economice. Deşi este foarte timid şi discret în această privinţă, aceasta este tendinţa, fără un drum de întoarcere pentru el.

Vrea bomboane

După dizolvarea Uniunii Sovietice, regimul comunist chinez a devenit singurul stat suzeran pentru Coreea de Nord. Bazându-se pe caracterul retrograd al nord-coreenilor, comuniştii chinezi au reuşit să forţeze micii împăraţi Kim să fie pioni ai regimului chinez prin utilizând ameninţarea cu colapsul.

Acum comuniştii chinezi încă încearcă să controleze comerţul liber al Coreei de Nord, folosind în mod continuu Coreea de Nord pe post de marionetă.

În aceste condiţii, s-a ivit planul Coreei de Sud şi al Statele Unite ale Americii de a oferi ajutor pentru a înlătura controlul comuniştilor chinezi asupra ţării. Dar acest plan sigur nu va avea succes pentru că Vestul nu înţelege Partidul Comunist.

Dictatorii comunişti nu sunt proşti. Ei ştiu că tolerarea abaterilor propriilor lor aliaţi comunişti nu le va submina dinastiile. Dar dacă permit ca aliaţii lor să se alieze cu un sistem politic ostil, se va ajunge în scurt timp la colapsul sau deteriorarea sistemului dictatorial politic al comuniştilor.

Menţinerea regimului dictatorial comunist care unifică politica, biserica şi statul a fost unul dintre principiile lor de bază. Exact din cauza acestui principiu de bază, comuniştii chinezi au oferit continuu, cu încredere deplină, ajutor economic acestui al treilea împărat Kim. Kim Jong-un se comportă la fel ca şi tatăl său Kim Jong- II. Din când în când face ceva care depăşeşte limita, acţionând ca un copil răsfăţat şi cerând bomboane.

Kim Jong-un s-a jucat prima dată cu rachetele, apoi cu arme nucleare. La suprafaţă, el pare să facă asta pentru a viza Vestul. În realitate, el pune în scenă aceste acţiuni pentru beneficiul Beijing-ului, ca o modalitate de a cere mai multe bomboane.

Jocul cu focul

Cu toate acestea, situaţiile detaliate ale celor trei părţi prezintă o mulţime de complicaţii. Acest comportament de a se juca cu focul în scopul de a obţine bomboane ar putea provoca într-adevăr un incendiu major. Există două motive principale.

Primul se referă la conflictul intern din Coreea de Nord. Guvernarea prin dictatură extremă este foarte greu de menţinut în zilele noastre cu minciuni, deoarece informaţiile circulă din ce în ce mai uşor. Chiar şi regimului comunist chinez îi este greu să se menţină, în ciuda faptului că face compromisuri mari în societatea chineză. Guvernarea turbată a dinastiei Kim face poporul nord-coreean din ce în ce mai puţin tolerant faţă de aceasta. Aşa că motivaţia pentru o revoltă din interior devine din ce în ce mai puternică. Această situaţie va determina guvernanţii să folosească războiul pentru a rezolva conflictul intern.

Al doilea motiv este că această psihologie de marionetă a dinastiei Kim se bazează pe sprijinului regimului chinez şi regimul coreean a devenit din ce în ce mai nesăbuit. Atunci când este necesar, va face aşa cum doreşte, urmându-şi mentalitatea arogantă.

La urma urmei, are legături cu cei puternici, aşa că va încerca să rezolve problemele prin război. Se prea poate ca liderii comunişti chinezi vor fi târâţi într-un război neaşteptat de către acest servitor arogant, la fel ca în 1950, când China a fost trasă, de către bunicul actualului "lider preaiubit" într-un război care a fost extrem de nefavorabil pentru aceasta.

Acest nou război murdar ar fi extrem de nefavorabil pentru China, Statele Unite ale Americii şi Coreea de Sud. Va fi favorabil doar pentru ce de-al treilea împărat al dinastiei Kim şi poate şi pentru Rusia.

Nici Statele Unite, nici Japonia sau Coreea de Sud nu au capacitatea de a controla această perspectivă; numai China poate schimba această situaţie. Prin retragerea publică a protecţiei sale necondiţionate faţă de dinastia Kim, îl va forţa pe dictatorul coreean să îşi oprească comportamentul său riscant şi să iniţieze reformele politice şi economice ale sistemului său.

În cazul în care China va continua ceea ce a făcut în timpul lui Jiang Zemin şi Hu Jintao, adică să ofere bomboane atunci când copilul răsfăţat a făcut boacăne, în curând Coreea de Nord va deveni un dezastru pentru China. China trebuie să disciplineze acest lacheu neastâmpărat şi să îi arate limitele. În caz contrar, China ar trebui să înlocuiască acest servitor cu unul mai bun.

Wei Jingsheng este un disident chinez proeminent. Printre premiile de drepturile omului pe care le-a câştigat sunt incluse Premiul Memorial pentru Drepturile Omului Robert F. Kennedy în 1996, Premiul pentru libertatea de gândire Saharov al Parlamentului European şi Premiul Memorial Olof Palme.