Elveţia va deschide dosarele secrete despre Mengele, "Îngerul Morţii" de la Auschwitz
Serviciul Federal de Informaţii al Elveţiei a anunţat că va deschide în cele din urmă dosarele sigilate de mult timp despre notoriul criminal de război nazist Josef Mengele, fără a preciza însă când.
Mengele a fugit din Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial, însă ani la rând au circulat zvonuri că ar fi petrecut timp în Elveţia, chiar dacă pe numele său exista un mandat internaţional de arestare.
Istoricii au cerut în repetate rânduri acces la dosare, dar până acum autorităţile elveţiene au refuzat.
Mengele a fost medic şi a servit în Waffen SS-ul Germaniei. A fost trimis în lagărul de exterminare Auschwitz din Polonia ocupată de nazişti, unde îi selecta pe cei care urmau să fie trimişi în camerele de gazare – aproximativ 1,1 milioane de oameni au murit acolo, inclusiv circa un milion de evrei.
Cunoscut drept Îngerul Morţii, el selecta de asemenea prizonieri, în principal copii şi gemeni, pentru experimente medicale sadice, înainte de a-i trimite şi pe ei la moarte, aminteşte BBC.
După război, Mengele, asemenea multor nazişti de rang înalt, şi-a schimbat rapid atât uniforma, cât şi numele.
Cu ajutorul identităţii sale false, i-au fost eliberate documente de călătorie ale Crucii Roşii la consulatul elveţian din Genova, în nordul Italiei, iar el le-a folosit pentru a fugi în America de Sud.
Crucea Roşie destinase documentele miilor de oameni din Europa care fuseseră strămutaţi sau rămăseseră fără cetăţenie din cauza războiului, însă şi naziştii care încercau să scape de urmărirea penală au reuşit să le obţină, fapt pentru care Crucea Roşie şi-a cerut ulterior scuze.
Care este legătura lui Mengele cu Elveţia?
Deşi a fugit din Europa în 1949, Mengele a petrecut o vacanţă la schi în Alpii elveţieni împreună cu fiul său, Rolf, în 1956. Această informaţie este cunoscută încă din anii 1980.
Oficial, după aceea, şi-a petrecut restul vieţii în America de Sud.
Însă istoricul elveţian Regula Bochsler s-a întrebat întotdeauna dacă Mengele s-a întors din nou, mai ales după ce în 1959 fusese emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui.
Bochsler, cercetând posibilul rol al Elveţiei ca ţară de tranzit pentru naziştii fugari, a descoperit că în iunie 1961 serviciul de informaţii austriac i-a avertizat pe elveţieni că Mengele călătorea sub un nume fals şi s-ar putea afla pe teritoriul Elveţiei.
Între timp, soţia lui Mengele închiriase un apartament în Zurich şi solicitase rezidenţă permanentă.
„Par să existe dovezi că Mengele plănuia o călătorie în Europa în 1959. De ce a închiriat doamna Mengele un apartament în Zurich?”, a declarat istoricul.
Apartamentul se afla într-o suburbie modestă, iar familia Mengele avea suficientă avere pentru ceva mult mai luxos. Însă era aproape de aeroportul internaţional.
Bochsler a reuşit să consulte dosarele poliţiei din Zurich, care demonstrau că în 1961 apartamentul fusese pus sub supraveghere; poliţia a notat chiar că doamna Mengele îşi conducea Volkswagenul însoţită de un bărbat neidentificat.
Dar era oare soţul ei?
Arestarea unui criminal de război căutat, aşa cum era Mengele în 1961, ar fi implicat poliţia federală elveţiană. În 2019, Bochsler a solicitat Arhivei Federale Elveţiene acces şi la dosarele acestora.
Cererea i-a fost respinsă. Dosarele erau sigilate până în 2071 din motive de securitate naţională şi pentru protejarea familiei extinse.
Bochsler nu a fost nici primul, nici ultimul istoric refuzat. În 2025, colegul său Gerard Wettstein a încercat din nou. Şi el a fost refuzat.
„Părea ridicol. Atât timp cât rămân închise până în 2071, asta alimentează conspiraţiile, toată lumea spune: «Trebuie să aibă ceva de ascuns»”, a declarat Bochsler.
Wettstein a contestat decizia în instanţă, într-un proces costisitor pentru care a apelat la finanţare colectivă.
„Am strâns 18.000 de franci elveţieni (£17.000; 23.000 USD) în doar câteva zile.”
Atunci Serviciul Federal de Informaţii al Elveţiei şi-a schimbat în cele din urmă poziţia. Într-o declaraţie emisă luna aceasta, care sugerează că transparenţa totală ar putea întârzia totuşi, instituţia a afirmat: „Apelantului i se va acorda acces la dosar, sub rezerva unor condiţii şi cerinţe care urmează încă să fie definite.”
Nu toată lumea este convinsă că dosarele vor dezvălui prea multe despre Mengele.
Sacha Zala, preşedintele Societăţii Elveţiene de Istorie, este „absolut sigur că nu există nimic relevant despre Mengele”, însă crede că ar putea exista referiri la un serviciu secret străin sau la informatori externi.
Până la sfârşitul anilor 1950, Mossadul israelian urmărea activ criminalii de război nazişti fugari, iar Zala suspectează că aceştia ar fi putut fi în contact cu elveţienii. Acest lucru ar oferi autorităţilor elveţiene motive să menţină dosarele sigilate, întrucât informaţiile sensibile legate de agenţii de informaţii străine sunt adesea cenzurate.
Dar este oare atât de sensibilă o simplă menţiune a Mossadului în legătură cu binecunoscuta lor vânătoare de nazişti de acum 70 de ani?
„Arată absurditatea procesului de declasificare lipsit de cunoştinţe istorice. În felul acesta, administraţia a alimentat teoriile conspiraţiei”, consideră Zala.
Alţi istorici, precum Jakob Tanner, spun că secretomania privind dosarele spune mai multe despre Elveţia decât ar putea spune vreodată despre Mengele: „Este un conflict între securitatea naţională şi transparenţa istorică, iar prima prevalează adesea în Elveţia.”
Tanner a făcut parte din Comisia Bergier din anii 1990, care a examinat relaţiile Elveţiei neutre cu Germania nazistă, în special rolul băncilor elveţiene.
El cunoaşte foarte bine sensibilitatea şi ruşinea Elveţiei legate de rolul său în cel de - Al Doilea Război Mondial, când refugiaţii evrei erau respinşi la graniţă, în timp ce băncile elveţiene păstrau banii familiilor evreieşti care ulterior au murit în lagărele de concentrare naziste.
„Este o problemă pentru un stat democratic faptul că aceste dosare sunt încă închise”, susţine Tanner.
Totuşi, el consideră plauzibil ca Mengele să fi fost în Elveţia în 1961.
Criminalul de război nazist Adolf Eichmann fusese arestat de Mossad în Argentina în 1960 şi există dovezi că alţi nazişti care fugiseră în America de Sud au considerat că şi ei erau în pericol acolo şi că Europa, unde încă aveau prieteni şi rude, ar putea fi mai sigură.
Tanner subliniază că Walter Rauff, un alt criminal de război nazist căutat, fugit în Chile, a petrecut un timp în Germania în 1960.
Un istoric din cadrul Comisiei Bergier a primit permisiunea, pentru scurt timp, să consulte unele dintre dosarele Mengele în 1999 şi a concluzionat că era imposibil să se demonstreze sau să se infirme prezenţa lui pe teritoriul elveţian. Dar aceasta a reprezentat doar câteva rânduri într-un raport în 24 de volume despre întregul război. Dosarele au fost sigilate din nou; istoricul a murit acum şapte ani.
Între timp, nu a fost stabilită nicio dată pentru publicarea dosarelor, iar declaraţia Serviciului Federal de Informaţii privind „condiţiile şi cerinţele” sună ameninţător pentru Wettstein.
„Mă tem că vom primi un dosar mai degrabă negru decât transparent”, spune el.
Şi Bochsler se teme că dosarele vor fi puternic cenzurate: „Nu am deloc încredere în [autorităţi]. Mă tem că va arăta ca dosarele Epstein. De ce au fost aceste dosare Mengele închise atât de mult timp?”
Mengele a fost de decenii subiectul misterului, zvonurilor şi conspiraţiilor.
Nu a fost niciodată arestat, cu atât mai puţin condamnat pentru crimele sale îngrozitoare. Când a murit în Brazilia, în 1979, a fost înmormântat sub un nume fals.
Însă zvonurile au continuat să circule. În 1985, trupul său a fost exhumat, iar în cele din urmă, în 1992, testele ADN au confirmat că era vorba de dr. Mengele.
Teribilul doctor de la Auschwitz era mort.
Dar a fost oare vreodată în Elveţia? Pur şi simplu elveţienii nu l-au observat?
Au închis ochii în faţa unei prezenţe potenţial jenante pentru a evita atenţia nedorită pe care ar fi provocat-o o arestare? Sau, asemenea multor lucruri legate de Mengele, este totul doar un zvon?
„Poate că nu vom afla niciodată adevărul. Nu vom şti niciodată dacă a fost aici sau nu… dar poate că vom putea avea măcar o idee mai clară”, spune Wettstein.
