Deputatul Mihai Godea a cerut rechemarea de urgenţă a ambasadorului R.Moldova în Rusia

Epoch Times România
12.04.2012

Deputatul Republicii Moldova Mihai Godea consideră că autorităţile de la Chişinău trebuie să îl recheme de urgenţă pe ambasadorul în Rusia, Andrei Neguţă, după ce acesta a pledat pentru menţinerea trupelor ruse în Transnistria.

"Asistăm la lucruri dubioase. Încercările lui Neguţă de a justifica prezenţa armatei ruse în regiunea transnistreană sunt inacceptabile şi incoerente. Ele reduc eforturile diplomatice de rezolvare a acestei probleme din ultimii 20 de ani", a declarat Godea.

El afirmă că şi reacţia Ministerului de Externe este una târzie şi inadecvată.

"MAEIE dădea anterior asigurări că va fi elaborat un regulament pentru declaraţiile ambasadorilor, dar acum într-un caz grav, în loc de sancţiuni, vine cu regrete târzii. Cer iniţierea imediată a procedurii de rechemare a ambasadorului Republicii Moldova în Rusia, cer convocarea de urgenţă la Chişinău a ambasadorilor pentru a primi instrucţiuni în privinţa comportamentului lor", a spus Godea.

Într-un comunicat de presă, Ministerul de Externe a reiterat necesitatea retragerii necondiţionate a forţelor militare ruseşti şi a muniţiilor stocate în stânga Nistrului.

Ambasadorul Moldovei la Moscova, Andrei Neguţă, a declarat într-un interviu publicat luni de agenţia rusă ITAR-TASS că retragerea înainte de termen a militarilor ruşi din Transnistria ar pune în pericol atât Republica Moldova, cât şi întreaga regiune.

Afirmaţiile sale contravin atât programului coaliţiei de guvernare din Republica Moldova, Alianţa pentru Integrare Europeană, cât şi programului noului preşedinte al ţării, potrivit cărora retragerea trupelor ruse este o prioritate.

Se estimează că în Transnistria sunt depozitate între 20.000 şi 40.000 de tone de arme şi muniţii, care sunt păzite de un contingent rus format din aproximativ 1.500 de militari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor